Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale lucrează intens pentru ca, până la Paști, toate beneficiile plătite prin Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) să fie plătite. Este vorba de: ajutoare sociale, alocaţia pentru susţinerea familiei, alocaţia de plasament, alocația pentru HIV/SIDA, alocația pentru copii, indemnizația de creștere a copilului, indemnizația de handicap. „În privinţa ajutoarelor sociale, a alocaţiei pentru susţinerea familiei, a alocaţiei de plasament şi cea pentru HIV/SIDA, tot astăzi (n.r. vineri, 10 aprilie) vor intra banii în conturile celor care au optat pentru plata pe card, iar până pe 16 aprilie, Poşta Română va distribui banii celor care au optat pentru plata prin poştă, așadar cu patru zile mai devreme. Aici vorbim de un total de 382.000 de beneficiari şi de o sumă de aproximativ 109,3 milioane de lei. Am dorit ca toţi banii pentru toate beneficiile sociale plătite prin ANPIS să ajungă la cetăţeni, până de Paşte, până pe data de 17 aprilie, până vinerea viitoare, şi cu certitudine reuşim acest lucru”, a susţinut secretarul de stat din Ministerul Muncii, Alin Ignat.
Acesta a precizat că plata alocaţiilor pentru copii în cont a fost operată încă de miercuri, iar plata în numerar este în prezent distribuită de poştaşi. „În privinţa celeilalte categorii de plăţi, o categorie pe care ANPIS o plăteşte în mod tradiţional, plata alocaţiilor şi a indemnizaţiilor de creştere a copilului, aceste plăţi s-au făcut, banii au ajuns în conturile oamenilor care au optat pentru plata prin cont bancar, au ajuns cu două zile mai devreme, pe data de 8 aprilie, iar banii care sunt distribuiţi prin intermediul Poştei Române au ajuns deja la Poşta Română şi au intrat în distribuţia poştei. În legătură cu indemnizaţiile pentru handicap, unde vorbim de un total de 856.000 de beneficiari, astăzi vor intra banii în conturile bancare, cu trei zile mai devreme decât era programat. De luni, Poşta Română va începe distribuirea acestor sume pentru cetăţenii care au optat pentru plata prin Poştă, vorbim de o sumă de 365 de milioane de lei”, a declarat Alin Ignat.
Secretarul de stat din Ministerul Muncii a mai spus că Agenţiile Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială au plătit vineri beneficiile pentru primele 10.000 de persoane care le-au solicitat indemnizaţia de şomaj tehnic. „Vreau să fac o scurtă informare în legătură cu cele două categorii de plăţi pe care Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) le gestionează în această perioadă. Prima categorie este cea a indemnizaţiilor de sprijin implementate de Guvernul Orban pentru diferitele categorii de profesionişti, pentru cei care activează în baza contractelor de autor sau în baza contractelor de activitate sportivă. În privinţa acestei categorii, trebuie să vă spun că azi-dimineaţă (n.r. vineri), la ora 8:00, aveam un total de 65.082 de cereri depuse pentru aceste indemnizaţii. Peste 90% dintre ele se referă la persoane fizice autorizate, întreprinderi familiale, întreprinderi individuale, iar restul se referă la categoria celor care activează în baza contractelor de drepturi de autor şi în baza contractelor de activitate sportivă. Dincolo de această statistică, trebuie să vă spun că documentele de plată pentru aproape 10.000 de beneficiari din această categorie sunt pregătite, iar banii vor pleca înspre beneficiari. Ne referim aici la depunerile din zilele de 1, 2 şi 3 aprilie. Pentru depunerile din aceste zile, banii vor pleca astăzi către beneficiari”, a arătat oficialul Ministerului Muncii și Protecției Sociale.