duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăSocietateMinisterul Sănătății: vaccinarea a redus cu aproape 90% numărul cazurilor de infectare...

Ministerul Sănătății: vaccinarea a redus cu aproape 90% numărul cazurilor de infectare în rândul cadrelor medicale

Cu toții avem cel puțin un prieten sau o rudă nehotărâtă când vine vorba de vaccinare. Dacă vrei să le arăți că vaccinul funcționează, acum ai un nou exemplu puternic, chiar din rândul medicilor.
După vaccinarea împotriva COVID-19, cazurile de infectare în rândul personalului medical din România au scăzut cu peste 87,7%. Dacă înainte se înregistrau aproximativ 500 de cazuri noi pe săptămână, acum numărul lor a scăzut sub 50 de cazuri.
Om cu om #OprimPandemia! (Ministerul Sănătății)
Potrivit Agerpres, la Spitalul Județean ”Sf. Pantelimon” Focșani s-au imunizat cu ambele doze de vaccin, până în prezent, 92 de medici, 224 de asistenți medicali, 67 de infirmieri şi peste 100 de persoane din rândul personalului auxiliar. De asemenea, alte 35 de persoane au făcut prima doză de vaccin şi sunt în aşteptarea rapelului. Spitalul Județean din Focşani are circa 1.400 de angajaţi. Dintre aceştia, de la începutul pandemiei şi până acum, 325 s-au infectat cu virusul SARS-CoV-2, iar trei angajaţi sunt infectaţi la acest moment cu noul coronavirus, conform Agerpres.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu