vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăStiri InterneMinistrul Educației: ”Decizia la acest moment este 13 septembrie, şcoală cu prezenţă...

Ministrul Educației: ”Decizia la acest moment este 13 septembrie, şcoală cu prezenţă fizică pentru toţi elevii”

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, susține, în continuare, varianta începerii anului școlar 2021-2022 pe 13 septembrie, în format fizic. Elevii și cadrele didactice vor trebui să respecte măsurile de protecție în cadrul unităților de învățământ. “Suntem în contact permanent şi cu Ministerul Sănătăţii, şi cu INSP, şi cu Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare. Când spun permanent, este într-adevăr permanent. Avem în vedere o serie de măsuri care să facă sigure şcolile din România pentru că este inacceptabilă continuarea pierderii prin acest sistem de învăţământ online. Decizia la acest moment este 13 septembrie, şcoală cu prezenţă fizică pentru toţi elevii. (…) Masca de protecţie – această nouă tulpină nu îi mai ocoleşte pe cei tineri – mai apoi regulile de igienă respectate, aerisirea spaţiilor de învăţământ, distanţarea adecvată. Trebuie să ne asigurăm că facem tot ce se poate face pentru vaccinare. Avem aproape 30.000 de copiii cu vârsta între 12-15 ani (procent de 4%) vaccinaţi şi aproape 145.000 de tineri cu vârsta între 16-19 ani. Avem profesori vaccinaţi în proporţie de peste 60%, mai mult decât dublu faţă de media naţională”, a explicat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la B1 Tv.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu