sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateMinistrul Educației: ”Probabil se va prelungi suspendarea cursurilor până după Paști”

Ministrul Educației: ”Probabil se va prelungi suspendarea cursurilor până după Paști”

Ministrul Eudcației și Cercetării, Monica Anisie, spune că nu s-a luat o decizie privind prelungirea perioadei de suspendare a cursurilor în școli și universități. Cel mai probabil, din cauza extinderii pandemiei de coronavirus, elevii, studenții și profesorii nu vor reveni în băncă până la sărbătorile pascale. ”Suntem încă sub incidența decretului prin care toate cursurile, inclusiv cele din mediul universitar, sunt suspendate. Dacă este necesar, probabil că se va prelungi (n.r. – decretul pentru starea de urgență), dar la momentul acesta, nu putem să spunem în mod clar. Trebuie să privim lucrurile în funcție de evoluția pandemiei de coronavirus din România. Cred că în aceste momente este foarte important pentru noi toți să ne știm copiii în siguranță și sănătoși. (…) Dacă este vorba despre siguranța și sănătatea copiilor, voi fi prima care voi solicita ca această situație să se prelungească, pentru a nu-i pune în niciun moment în pericol pe copii și pe studenți”, a spus Monica Anisie la Digi24.

Totodată, ministrul Educației a precizat că, până în prezent, nu s-a luat în discuție înghețarea anului școlar. “Încă o dată, îi asigur pe elevi, studenți, profesori și părinți că la acest moment NU luăm în calcul înghețarea anului școlar. E adevărat că specialiștii Ministerului Educației lucrează la mai multe scenarii. Privim cu foarte mare atenție și la ceea ce se întâmplă în cadrul sistemelor de educație din statele Uniunii Europene, pentru că de fapt, cu toții ne confruntăm cu o astfel de situație grea”, a explicat ministrul Educației.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu