sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateMinivacanță încărcată și pentru polițiștii vrânceni

Minivacanță încărcată și pentru polițiștii vrânceni

În această perioadă, la nivelul județului Vrancea, peste 150 de polițişti vrânceni vor acționa zilnic, pregătiți să intervină în cazul unor evenimente nedorite. De asemenea, activitățile de prevenire și de combatere a faptelor ilegale, în special în locurile aglomerate, în care vor avea loc evenimente publice, precum și în zona lăcașurilor de cult vor fi intensificate.

Având în vedere că în astfel de perioade se înregistrează o creștere a valorilor de trafic, poliţiştii rutieri vor acţiona pe drumurile naţionale şi judeţene, utilizând autospecialele dotate cu echipamente de supraveghere video. Principalele obiective ale echipajelor de poliție rutieră vor fi fluidizarea traficului și prevenirea accidentelor grave de circulație. Pentru depistarea șoferilor care pun în pericol siguranța traficului, polițiștii rutieri vor acționa cu aparatele radar din dotare, dar și cu dispozitivele care semnalează consumul de alcool și de substanțe interzise la volan. Recomandăm conducătorilor auto să respecte regulile rutiere și să aibă o conduită preventivă în trafic, ținând cont de condițiile de drum.

În perioada care urmează, efectivele Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea vor avea o prezență activă în stradă, pentru descurajarea comiterii de fapte ilegale, dar și pentru a putea interveni rapid în situații de pericol pentru cetățeni.
Totodată, vă invităm mâine, la activitățile ce vor fi desfășurate în municipiile Focșani și Adjud, precum și în comuna Soveja, cu ocazia Zilei Copilului, unde, ca de fiecare dată, polițiștii din cadrul structurilor Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea vor fi alături de dumneavoastră, pentru a le prezenta copiilor autospecialele de poliție, precum și celelalte echipamente din dotarea folosită în activitatea specifică desfășurată. (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu