Așa cum era de așteptat, Guvernul a creat posibilitatea unei noi minivacanțe pentru personalul bugetar. În ședința executivului de astăzi, s-a stabilit ca data de 16 august (vineri) să fie zi liberă. Se știe că, prin lege, data de 15 august este zi nelucrătoare (mare sărbătoare religioasă – Adormirea Maicii Domnului). Pentru că anul acesta sărbătoarea este într-o zi de joi, Guvernul a stabilit și ziua de vineri nelucrătoare, în sectorul bugetar, ceea ce conduce la o minivacanță de 4 zile. „În ședinţa de Guvern de astăzi, la propunerea Ministerului Muncii şi Justiției Sociale, Guvernul a aprobat stabilirea zilei de 16 august 2019 ca zi liberă. (…) Recuperarea se face prin prelungirea timpilor de lucru până la finalul lunii august. Data de 15 august este deja zi liberă declarată prin lege și 16 cade într-o zi de vineri (…) și s-a luat decizia pentru a fi declarată zi liberă”, a declarat Nelu Barbu, purtătorul de cuvânt al Guvernului. Nu vor beneficia de zi liberă angajații care trebuie să asigure permanența și magistrații care au termene în procese în data respectivă.
Minivacanță pentru bugetari, de Sfânta Maria
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -