Primăria Focșani a plătit firmei de avocatură „S.P.R.L. Mocanu şi Asociaţii” suma de 5.140 de lei, probabil un avans, pentru a reprezenta instituţia în procesul cu fostul director al Ateneului Popular, Valentin Gheorghiţă. Acesta din urmă a dat în judecată Primăria Focșani și pe edilul Misăilă, solicitând anularea actului administrativ sau suspendarea executării acestuia după ce la concursul organizat pentru funcţia de manager al Ateneului Popular , din toamna anului trecut, a obţinut nota 7,33 la proiectul de management iar la interviu a luat nota 6,33, rezultând o medie de 6,83, notă pentru a primi un nou mandat.
Procesul se judecă la Secţia a II Civilă şi de Contencios Administrativ Fiscal a Tribunalului Vrancea, iar magistrații au constatat miercuri că „S.P.R.L. Mocanu şi Asociaţii nu are calitatea de reprezentant legal al primăriei Focşani”.
Un nou termen de judecată a fost stabilit pentru data de 19 iunie. Director interimar la Ateneul Popular este Marlena Șerbănuț, fosta consilieră a primarului Misăilă.