Peste 1500 de participanți se anunță la mitingul organizat de SNGJ Dicasterial în solidar cu sindicatele colaboratoare SindJust Bihor, Sindicatul Grefierul Alba și Sindicatul Dreptatea Vrancea, afiliate la Federația PUBLISIND și care reprezintă 75% din totalul personalului auxiliar de specialitate și conex din instanțe și parchete, la nivel național. Mitingul are avea loc astăzi, între orele 11:00-13:00, în Piața Victoriei din București, și va fi susținut și de Asociația Grefierilor din România și federațiile membre ale Blocului Național Sindical, care au trimis chiar scrisori deschise către factorii decidenți din țară și din UE, în vederea susținerii revendicărilor grefierilor, pentru identificarea soluțiilor și adoptarea măsurilor care se impun. La miting vor participa și grefieri din instanțele și parchetele bucureștene, precum și din partea sindicatelor afiliate la federațiile membre ale Blocului Național Sindical. Invităm toate celelalte organizații sindicale și profesionale constituite la nivelul profesiei să se solidarizeze demersului, precum și colegii care au rămas la sediile instanțelor și parchetelor, din diverse motive, întrucât mitingul vizează întreaga categorie profesională, iar problemele și revendicările sunt comune și ne sunt favorabile tuturor.
Chiar dacă, subit, ministrul justiției se află în concediu de odihnă, iar prim-ministrul va fi plecat la Bruxelles, noi vom fi în piață. Pentru că ne pasă! Ne-am săturat să fim ignorați și să batem la uși închise, în timp ce guvernanții împart în stânga și în dreapta ”pomeni electorale”, doar e an electoral…
Identitate profesională!
Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial