UPDATE Cei doi au fost găsiți aproape de miezul nopții. Ei se aflau pe albia râului Putna, la circa 5 km de satul Burca, aproape de zona împădurită, iar din cauza ceții s-au rătăcit. Sunt în afara oricărui pericol și au fost conduse de polițiști la domiciliu. (sursa: IPJ Vrancea)
UPDATE Localnicii, polițiștii de la Secția de Poliție Rurală 3 Vidra și pompierii au format echipe de căutare. Autoritățile au fost sesizate, la 112, chiar de către persoanele rătăcite. ”Femeie plecată de la domiciliu împreună cu fiul său, în vârstă de 23 ani, care sesizează că s-au rătăcit și nu mai știe cum să ajungă în satul Burca, la domiciliu. Aceasta precizează că a plecat să adune surcele din pădure, în zona Tichiriș, și pentru că s-a întunecat și s-a lăsat ceața, nu mai știe cum să ajungă acasă.”, potrivit IPJ Vrancea.
În această seară, în jurul orei 19:55, Salvamont Vrancea, serviciu public aflat în subordinea Consiliului Județean Vrancea, a fost solicitat printr-un apel 112 să se alăture căutărilor a două persoane (mamă și fiu) rătăcite între localitățile Burca și Tichiriș. (sursa: Salvamont Vrancea)