Beneficiarii Centrului Maternal Focșani, structură aflată în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea au petrecut sfârșitul de săptămână în spiritul sărbătorilor. Musafirii, deloc putini la număr, au sosit încărcați cu daruri, atât pentru mămici cât și pentru copii acestora. Astfel, domnul Cristea Ciprian, administratorul școlii de șoferi „Ok Driver” Adjud, a dat o mână de ajutor Moșului, aducând lumină sărbătorilor în cadrul centrului. Nici reprezentantii Frizeriei Wilson nu au stat deoparte, acestia sosind si ei, încărcați de cadouri.
Cu mari emoții, toți cei din centru au primit vizita si elevilor clasei a IX-a de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, însoțiți de diriginta Arhire Mihaela. Aceștia au susținut un program artistic cu dansuri sportive si colinde. Beneficiarii de aici au avut parte de un adevărat spectacol vocal, transmis cu multă căldură sufletească de tinerii care au dorit să aducă o bucurie în preajma sărbătorii Nașterii Domnului. Oaspeții au reușit să umple întreaga încăpere de daruri şi sufletele copiilor de bucurie. Pe lângă dulciuri, fructe şi jucării, aceştia au primit şi pijămăluţe, papucei şi multe alte lucruri folositoare. Mulţumim tuturor oaspetilor si colindătorilor care au reusit sa aducă un suflu creştinesc, de mângâiere, atât mămicilor si copiilor instituționalizaţi cât și personalului din acest centru. (sursa: DGASPC Vrancea)