Decebal Bacinschi, încă primar în funcție până la validarea noului edil Cristi Misăilă, a dezvăluit în cadrul unei emisiuni televizate motivul pentru care nu a mai candidat pentru un nou mandat. El a spus că din cauza consiliului local, majoritar PSD, a renunțat la atribuții în urmă cumai bine de un an. „Nu am spus-o niciodată, dar o spun acum. Eu am avut cel mai greu mandat de primar, datorită consiliului local. Asta m-a făcut nici să nu particip la alegeri. Au fost proiecte pe care le-am introdus de trei ori, de patru ori, ca să obțin ceea ce vreau. Am avut un consiliu local cu care nu m-am înțeles. Când am văzut așa, am făcut pasul înapoi. Dacă noul primar va avea posibilitatea să-și creeze un consiliu local care să înțeleagă ceea ce dorește, atunci va rezolva ceva în municipiul Focșani”, a spus Decebal Bacinschi într-o emisiune la Atlas TV. El i-a recomandat noului primar Cristi Misăilă să acceseze fonduri europene și să nu stea cu mâna întinsă la Guvern, că nu o să primească bani niciodată, indiferent ce partid se află la guvernare.