Asociația Montană Carpați dă start proiectului “Muntele e șansa ta!”, în cadrul căruia 100 de tineri vulnerabili vor fi sprijiniți să se orienteze spre o carieră în domeniul montan. Proiectul oferă tinerilor, preponderent liceeni, care provin din zone montane defavorizate din județele Sibiu, Brașov, Vrancea, alternative pentru dezvoltarea unei cariere în domeniul montan și instruire în ceea ce privește importanța respectării, conservării și dezvoltării sustenabile a patrimoniului montan din România. Astfel, proiectul va contribui și va crește șansele acestora de angajare și implicare activă în dezvoltarea comunităților din care fac parte, în condițiile în care aceste zone se confruntă cu un grad ridicat de emigrare a tinerilor.
Proiectul “Muntele e șansa ta!” este finanțat de Fundaţia Orange, cu suma de 35.000 lei, prin intermediul programului “Susţine un ONG”, program care încurajează participarea activă a angajaţilor companiei în proiecte sociale. „Plecând de la direcțiile în care mă regăsesc, educație și dezvoltarea comunităților defavorizate, intersectându-le cu dragostea față de munte, a rezultat aceasta idee, “Muntele e șansa ta!”. Îmi doresc foarte mult să reușim să ajutăm tinerii din comunitățile montane să înțeleagă că pot avea un rost în viață, făcând ceea ce le place .” – Mirela Șcurina, coordonator proiect și Billing Manager Orange Services România.
În lunile iunie și iulie, tinerii vor participa la activități teoretice și practice și vor învăța de la profesioniști din nouă domenii montane: salvatori montani, ghizi montani și ghizi turistici, instructori de escaladă, alergători montani, fotografi de wildlife, rangeri, pădurari și cabanieri despre avantajele, provocările și traseul pe care trebuie să îl parcurgă pentru a ajunge la rândul lor specialiști ai muntelui și pentru a-și dezvolta o carieră de succes. „Am gândit acest proiect în primul rând pentru a pentru atrage tinerii vulnerabili către o carieră în România, dar și pentru a sprijini dezvoltarea sustenabilă a turismului montan. Ajutându-i să înțeleagă avantajele și oportunitățile unei astfel de cariere, nu numai că șansele ca ei să rămână și să se dezvolte în comunitatea din care fac provin, vor crește, dar în acest fel vom educa generația de azi despre cum să aibă grijă de munte mâine. Pentru că azi pregătim viitorul iar muntele e șansa lor!”, Oana Blîndu, Președinte Asociația Montană Carpați.