Pe data de 13 martie 2019, peste 280 de membri ai Federației SANITAS din România, din județele Arad, Bacău, Brăila, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Iași, Olt, Timișoara, precum și din U.S.S.CFR au continuat seria protestelor pentru susținerea drepturilor salariale ale angajaților din Sănătate și Asistență socială.
Președintele SANITAS și reprezentanții organizațiilor sindicale teritoriale și-au prezentat revendicările în cadrul dialogului purtat cu ministrul Sănătății, doamna Sorina Pintea, căreia i s-a alăturat, în partea a doua a întâlnirii, președintele Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS), doamna Adriana Cotel. Au fost discutate atât revendicările care au generat programul de proteste – în special cele care țin de competența sau pot fi sprijinite de Ministerul Sănătății, cât și o serie de probleme punctuale, semnalate de reprezentanții din județe, prezenți la întâlnire. Astfel, delegația SANITAS a insistat asupra necesității asigurării finanţării creşterilor salariale prin transfer de la bugetul statului, prin CNAS – în calitate de gestionar al Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Ministerul Sănătății a agreat, în principiu, această soluție și s-a angajat să o prezinte în fața celorlalți reprezentanți ai Guvernului. În acest context, doamna ministru Sorina Pintea a promis că va face toate demersurile necesare pentru a avea loc acea întâlnire la nivel guvernamental pe care Federația SANITAS o solicită încă din luna ianuarie 2019. Totodată, reprezentanții Ministerului Sănătății au dat asigurări că vor fi reluate în cel mai scurt timp negocierile referitoare la Contractul Colectiv de Muncă la nivel de sector de activitate.
Reprezentanții SANITAS au subliniat de mai multe ori, pe parcursul discuțiilor, că raportarea sporurilor la salariul din 2019, pentru TOȚI angajații din Sănătate și Asistență socială, precum și eliminarea sporului de continuitate din plafonul de 30% sunt condiții NE-NEGOCIABILE! Apreciem ca importantă reluarea dialogului cu factorii de decizie și intenția asumată de a organiza o întâlnire la nivelul Guvernului însă până atunci, Federația SANITAS va continua acțiunile de protest conform programului stabilit. Astfel, în data de 20.03.2019 membrii SANITAS vor picheta Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale iar la începutul lunii aprilie va fi organizat un miting de amploare în Bucureşti. (Biroul Operativ al Federației SANITAS)