în perioada 06-07 februarie 2020, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a desfășurat, la nivel național, o serie de acțiuni de control care au vizat condițiile de transport pe căile ferate, precum și serviciile de alimentație oferite consumatorilor. Au fost verificați 398 operatori economici care prestează servicii în domeniul transportului feroviar de călători și operatori economici care își desfășoară activitatea în incinta sau în apropierea gărilor, constatându-se abateri la un număr de 295 (~74 %) de la prevederile legale în vigoare privind protecția consumatorilor. Ca urmare a deficiențelor constatate, organele de control au dispus următoarele măsuri:
- oprirea temporară de la comercializare a 549 kg produse alimentare în valoare de 3959 lei și de produse nealimentare în valoare de 841 lei până la intrarea în legalitate;
- oprirea definitivă și scoaterea de la comercializare a cantității de 284 kg produse alimentare în valoare de 4211 lei și de produse nealimentare în valoare de 875 lei produse posibil periculoase pentru consumatori;
- aplicarea de 372 sancțiuni contravenționale, constând în 167 avertismente și 205 amenzi contravenționale însumând 1213500 lei, pentru încălcarea reglementărilor privind protecția consumatorilor.
- S-au dispus 10 măsuri de oprire temporară a prestării serviciului.
Controalele au depistat o serie de abateri, dintre care enumerăm:
– în spațiul destinat circulației călătorilor din incinta gărilor existau găuri în paviment, lipseau bucăți de piatră/gresie, canale/guri de canal neconforme;
– condiții igienico sanitare necorespunzătoare în compartimente, iar fotoliile aveau tapițeria pătată, ruptă, cu cotiere rupte, murdare, pătate, tetiere murdare;
– în zona peroanelor, băncile destinate călătorilor nu erau șterse complet de zăpadă pentru a putea fi utilizate;
– peronul nu era înălțat și se află la o distanță destul de mare de tren, fiind îngreunat accesul în teren și punându-se în pericol securitatea călătorilor;
– rampele pentru persoanele cu dizabilități nu erau curățate de zăpadă, existând crengi de copaci rupte, ce blocau calea de acces;
– băncile pentru staționarea călătorilor nu erau curățate;
– pereții si tavanul din interiorul stațiilor erau insalubre prezentând pete de mucegai si infiltrații;
– ferestrele sălilor de așteptare erau sparte și neigienizate, existând păsări în interiorul clădirii;
– în zona peroanelor, existau gunoaie, saci de plastic de gunoi neridicați;
– lipsa burlanelor de scurgere a apelor pluviale;
– lipsa scaunelor sau scaune insuficiente în sălile de așteptare;
– finisajele pasajelor subterane erau deteriorate, trepte ciobite, pereți / tavane scorojiți, cu infiltrații de apă;
– toaletele erau neigienizate și scaunele murdare;
– în sălile de așteptare pereții erau exfoliați, existau pânze păianjen pe tavan și pereți, tocăria era deteriorată și exfoliată, coșurile de gunoi aveau tabla ruginită;
– recipientele pentru săpun lichid erau goale iar anumite chiuvete nu aveau baterie sanitară;
– la toaletele pentru bărbați era un miros pestilențial de urină și amoniac, din cauza neigienizării corespunzătoare a pișoarelor;
– în unele gări peroanele și căile de acces către liniile ferate nu aveau rampe pentru persoane cu dizabilități, diferența de nivel fiind foarte mare de la peron la scara trenului;
– săli de așteptare fără instalație de încălzire ;
– în unele săli de așteptare există mobilier cu părți lipsă, înveliș degradat, iar grupurile sanitare aveau pereții cu porțiuni degradate, ușile cabinelor nu erau prevăzute cu sistem de închidere, ci erau legate cu sfoară sau bucăți de material plastic; etc (sursa: ANPC)

Mai multe despre neregulile constatate și măsurile dispuse de inspectorii de la Protecția Consumatorilor găsiți AICI.