Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, vrea să înființeze o societate comercială a unității administrativ-teritoriale care să aibă activități în mai multe domenii. Viitoarea SC Servicii Publice Vrancea SRL se va ocupa, printre altele, de curățarea drumurilor județene, de montarea de parapeți metalici, de Bazinul de înot didactic, de bazele salvamontiștilor și de administrarea imobilelor din patrimoniul județean. Nicușor Halici a inițiat un proiect de hotărâre în acest sens, ce va fi dezbătut în ședința CJ de joi, 3 aprilie. Totodată, președintele Consiliului Județean propune și un șef al acestei noi societăți comerciale: Daniel Andronache, actual consilier la cabinetul său.
În același timp, președintele CJ Vrancea mai propune un consilier personal în fruntea unei firme a administrației județene. Nelu Bucur urmează să conducă SC Parc Industrial Vrancea SRL. Această firmă a fost înființată în urmă cu puțin timp și nu se poate lăuda până acum decât cu folosirea a circa un milion de lei din bani publici pe salariul șefului și pe alte cheltuieli administrative. Odată cu schimbarea șefului, Nicușor Halici propune și majorarea capitalului social al SC Parc Industrial Vrancea SRL.