După incendiul din comuna Garoafa, unde au ars circa 150 mp anexe (dormitor, bucătărie, camera centralei, adăpost de animale), bunurile aflate în acestea și circa 100 mp din acoperișul casei, din cauza unor scântei purtate de vânt de la coșul de fum al centralei, pompierii militari au intervenit pentru stingerea altor două incendii astfel:
1. În jurul orei 01.20, un echipaj cu o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Punctului de Lucru Năruja a intervenit, în cooperare cu S.V.S.U. Năruja, pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă ce a ars pe o suprafață de cca. 10 mp, din cauza unui coș de fum defect.
2. În jurul orei 02.00, un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Soveja, un echipaj din cadrul Stației de Pompieri Panciu și S.V.S.U. Câmpuri au intervenit cu trei autospeciale în comuna Soveja, pentru stingerea unui incendiu ce cuprinsese o casă din paiantă pe o suprafață de circa 200 mp și bunurile aflate în interior. Acest eveniment a fost provocat, cel mai probabil, de un coș de fum amplasat necorespunzător față de materialele combustibile.