În ultimele 24 de ore, armata rusă a continuat bombardamentele din mai multe orașe din Ucraina, fiind lovite obiective civile. S-au înregistrat, din nou, victime în rândul populației civile. Cinci persoane, între care trei copii, au fost găsite miercuri fără suflare în dărâmăturile unui bloc de apartamente în nordul Ucrainei. De asemenea, cel puțin 10 ucraineni au fost uciși de ruși în timp ce stăteau la coadă la pâine, în Cernihiv. Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ), cel mai înalt tribunal al ONU, a cerut miercuri Rusiei să-şi suspende imediat operaţiunile militare din Ucraina.
În această dimineață, un teatru din Mariupol, devenit adăpost de război, a fost bombardat din toate părțile de armata rusă. Înăuntru se aflau peste 1.000 de suflete, refugiate în căutarea siguranței. Consiliul local din Mariupol a postat o imagine a teatrului din oraș care arată că acesta a suferit pagube importante în atacul de miercuri și a precizat că numărul victimelor este în curs de confirmare. Pavlo Kyrylenko, șeful administrației regionale din Donețk, a spus că femei însărcinate și copiii se adăposteau în complexul pentru înot, calificând atacul drept „terorism pur”. Cuvântul „copii” fusese scris în fața teatrului și putea fi văzut clar din aer. Armata rusă a bombardat și o clădire care adăpostea un bazin de înot, situat la doar 4 kilometri distanță de teatrul din Mariupol, susțin ucrainenii. Înăuntrul bazei sportive se ascundeau civili nevinovați, femei însărcinate și copii mici, rămași captivi sub dărâmături. De asemenea, forțele armate ruse au bombardat și o școală și au ocupat cel mai mare spital din Mariupol, potrivit primarului orașului. Acesta susține că peste 500 de oameni au fost luați ostatici în spital. Conform ministrului ucrainean al Apărării, 103 copii au fost uciși de la începutul invaziei ruse și peste 100 de spitale din Ucraina au fost avariate sau distruse. În această dimineață, un alt bloc din Kiev a fost bombardat de forțele rusești. Cel puțin o persoană a fost ucisă, alte trei au fost rănite. Oamenii au fost evacuați din clădire, iar forțele de intervenție caută supraviețuitori printre dărâmături.
În cursul zilei de miercuri, ucrainenii au respins o serie de atacuri ale rușilor asupra Kiev-ului. Ucrainenii rezistă, în continuare, în orașul-port Mariupol, suspus asaltului prelungit al armatei ruse. Bombardarea civililor continuă acolo și în Harkov, iar navele de război rusești au bombardat și regiunea Odesa. Comisarul ucrainean pentru drepturile omului, Lyudmila Denisova, susține că regiunea Herson este în pragul unei catastrofe umanitare. ”Pe fondul invaziei, în așezările mici din regiune oamenii sunt lipsiți de medicamente și uneori de mâncare. Sunt, de asemenea, probleme în alimentarea cu energie electrică, gaz și apă”, a spus Denisova.
Între timp, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a avut o nouă intervenție video și a anunțat că lucrează, deja, la programe pentru reconstruirea ţării după război. “Deja lucrăm la programe pentru reconstruirea ţării noastre după război. Le promit tuturor, fiecărui ucrainean care şi-a pierdut casa, care a pierdut un apartament din cauza ostilităţilor sau bombardamentelor, că statul va reface totul. Sunt încrezător că vom fi capabili să reconstruim rapid statul nostru. Indiferent de distrugerile suferit. Va fi o reconstrucţie istorică, un proiect care va inspira lumea aşa cum inspiră lupta noastră pentru libertate.”, a spus Volodimir Zelenski.