Românii stabiliți în Italia sărbătoresc în avans Ziua Națională a României. Astfel, duminică, 27 noiembrie, românii sunt așteptați la Columna lui Traian din Roma, începând cu ora 10.00. Este al treilea an consecutiv când un grup de români inimoși, reuniți în mai multe asociații și organizații nonguvernamentale, se implică în marcarea Zilei Naționale a României în capitala Italiei. Unul dintre principalii organizatori este vrânceanul Marius Lupu, plecat de ani buni în Italia, inițiatorul multor acțiuni de promovare a tradițiilor, spiritului și valorilor românești în Peninsulă, toate făcute pe bază de voluntariat și spirit civic. Marius Lupu este și realizatorul unui film documentar de excepție, intitulat Statuile Dacice la Roma.
La ediția din acest an sunt așteptați și românii de peste Prut împreună cu care se va face o mare Horă a Unirii, la ora 11.00, în Piazza Santi Apostoli. ”Dacă anul trecut, de Ziua Națională a României, am dus o coroană de flori pentru Dacii de pe Columnă, anul acesta, sub ochii strămoșilor noștri, în acest an „NOI SUNTEM ROMÂNI” (lideri de grup Marius Lupu și Maria Bogdan din Constanța), „Asociația Spirit Românesc” și „Asociația Dacia” vom face unirea cu frații noștri de peste Prut, peste hotarele ţării , Prutul nu ne desparte, „noi suntem uniți”. În prima fază a evenimentului, vom face deschiderea cu câteva cuvinte despre 1 Decembrie-Ziua Națională a României, alte discursuri despre unire, poezie, după care, ca simbol, vom primi frații noștri de peste Prut cu pâine și sare, urmând cu gesturi de pace și bun venit, vom semna un act de unire a României cu Rep. Moldova. (poate începe unirea de la Columnă!!!). Iar în faza a doua vom urca în Piazza Santi Apostoli (100m de Columnă), unde se va desfășura Hora Unirii”, ne-a precizat Marius Lupu.