sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InterneNoiembrie, lună prea călduroasă, din ianuarie, posibil iarnă foarte grea

Noiembrie, lună prea călduroasă, din ianuarie, posibil iarnă foarte grea

Marți s-a desfășurat Sesiunea Științifică Anuală a Administrației Naționale de Meteorologie, având ca temă ”Extreme meteorologice ale anului 2019”. Întrebată de jurnaliști, Elena Mateescu, directorul general al ANM, a afirmat că noiembrie 2019 poate fi cea mai călduroasă lună noiembrie de până acum. „Până la acest moment, primele două decade ale lunii noiembrie indică posibilitatea ca această lună să fie cea mai călduroasă din istoria măsurătorilor meteorologice. Avem, la acest moment, o abatere termică pozitivă de 7 grade față de cât ar fi normal să se înregistreze într-o lună noiembrie, în țara noastră. Trebuie să ne bucurăm că, începând de miercuri și până vineri, dar și pe parcursul zilei de sâmbătă, vom avea precipitaţii. Veştile sunt bune, pentru că mai ales în jumătatea de sud a ţării, local în centru şi est, ne aşteptăm la cantităţi de precipitaţii în general cuprinse între 20 – 25 de litri/m, izolat 40-50 de litri/mp, în special în zona Carpaţilor Meridionali şi la altitudini mai joase. Acest lucru nu va face decât să determine o ușoară refacere a rezervei de apă din sol. Începând din iulie și până în prezent, avem 4-5 luni consecutive în care precipitaţiile insuficiente sau absenţa acestora în mai multe zile consecutive, asociate şi cu o vreme deosebit de caldă, au accentuat starea de secetă pedologică extremă. Pentru agricultură este mare nevoie de apă, pentru că intrăm în iarnă, şi perioada următoare, cunoscută ca fiind perioada de acumulare a apei în sol, trebuie să ne dea speranța unui an agricol 2019-2020 bun”, a precizat Elena Mateescu.

Directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie a vorbit și despre prognoza pentru iarna 2019-2020. „Primele semnale în ceea ce privește prognoza pentru următoarele patru săptămâni indică, din punct de vedere al regimului de temperaturi, valori ridicate. Prima lună de iarnă pare să nu aducă fenomene severe, dar vom actualiza aceste informaţii. Nu trebuie să excludem că iarna în România aduce perioade în care să putem vorbi de fenomene de viscol, cantităţi abundente de precipitaţii şi perioade de ger. Cu siguranţă, în fiecare perioadă a acestui an, discutăm despre scenariul ca iarna aceasta să fie cea mai grea din ultimii 30 de ani sau din ultimii 100 de ani. Nu avem un semnal robust în acest sens, dar o iarnă normală în România aduce perioade de vreme severă. De asemenea, în sezonul de tranziţie, de primăvară, nu am exclus în ultimii ani să avem stări autentice de iarnă, cum a fost şi în martie 2019 sau în aprilie 2017, când am avut avertizare cod portocaliu pentru strat de zăpadă de 25 de cm în zona Moldovei”, a mai declarat directorul general al ANM.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu