Astăzi, de la ora 12:00, Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc ca urmare a decretului de convocare emis de președintele României după alegerile parlamentare din 6 decembrie. În prima zi de lucru a noilor senatori şi deputaţi vor fi formate comisiile de validare a mandatelor, vor fi validate mandatele, iar parlamentarii vor depune jurământul. Procedurile sunt similare la cele două Camere, diferenţe fiind înregistrate în ceea ce priveşte numărul membrilor comisiilor de validare şi procentul mandatelor care trebuie validate pentru a se considera legal constituită o cameră. La Camera Deputaţilor, acesta este de două treimi, iar la Senat de trei pătrimi. În ambele cazuri, pentru ca un mandat să fie validat, este necesară depunerea jurământului. Este posibil ca unii deputați să lipsească de la ședința de astăzi, deoarece s-a depistat un caz de COVID-19 în rândul Grupului minorităților naționale.
În urma alegerilor din 6 decembrie, PSD a obţinut 157 de mandate (110 deputaţi, 47 senatori), PNL – 134 de mandate (93 deputaţi, 41 senatori), USR-PLUS – 80 de mandate (55 deputaţi, 25 senatori), AUR – 47 de mandate (33 deputaţi, 14 senatori), UDMR – 30 de mandate (21 deputaţi, 9 senatori), minorităţile naţionale – 18 deputaţi.
Până la alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor, lucrările Camerei Deputaţilor sunt conduse de cel mai în vârstă deputat, în calitate de preşedinte de vârstă, asistat de cei mai tineri patru deputaţi, în calitate de secretari, prin rotaţie. La fel se întâmplă și în cazul Senatului. După constituirea legală a Camerei Deputaţilor şi Senatului, se aleg preşedinţii celor două foruri legislative şi ceilalţi membri ai Birourilor permanente – vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii. De asemenea, se prezintă grupurile parlamentare şi se alcătuiesc comisiile parlamentare, potrivit configuraţiei politice a fiecărei Camere. Alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor şi, respectiv, al Senatului are loc prin vot secret, cu buletine de vot. Fiecare grup parlamentar poate face o singură propunere. Este declarat ales preşedinte al forului legislativ candidatul care a întrunit votul majorităţii deputaţilor, respectiv senatorilor prezenţi. Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi, respectiv, al Senatului se formează în urma negocierilor dintre liderii grupurilor parlamentare, respectându-se configuraţia politică, listele urmând să fie supuse la vot secret cu bile.