Având în vedere adresele Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vrancea, cu numerele 8351/29.06.2021 și 8352/29.06.2021, prin care s-a solicitat reducerea programului de lucru la 3 (trei) ore/zi de luni până vineri și suspendarea temporară a unui flux cu vaccinul Pfizer la centrul de vaccinare de la Colegiul Naţional Pedagogic “Spiru Haret”, informăm cetățenii că, începând cu data de 1.07.2021, programul celor două centre de vaccinare organizate de Direcţia de Asistenţă Socială Focşani pe raza Municipiului Focşani va fi următorul:
–Centrul de vaccinare împotriva COVID-19, situat la Dispensarul Medical Sud din strada Revoluţiei nr. 12, Focşani, noul program de funcţionare va fi de luni până vineri, astfel:
Luni, Marți, Joi – 09:00 – 12:00;
Miercuri, Vineri – 16:00 – 19:00;
Sâmbătă, Duminică – Închis.
–Centrul de vaccinare împotriva COVID-19, situat în Sala de sport din incinta Colegiului Naţional Pedagogic “Spiru Haret” Focşani, strada Timotei Cipariu nr. 5, noul program de funcţionare va fi de luni până vineri, astfel:
Luni, Marți, Joi – 16:00 – 19:00;
Miercuri, Vineri – 09:00 – 12:00;
Sâmbătă, Duminică – Închis.
–Informații referitoare la vaccinul utilizat în cele 2 centre de vaccinare:
la Dispensarul Medical Sud: un flux cu vaccinul Pfizer-BioNTech, un flux cu vaccinul AstraZeneca;
la Colegiul Naţional Pedagogic “Spiru Haret” Focşani: un flux cu vaccinul Pfizer-BioNTech, cel de-al doilea fiind suspendat temporar.
Reamintim tuturor persoanelor care doresc să se vaccineze, că nu mai este necesară programarea în prealabil. Pentru alte informaţii vă rugăm să contactaţi numerele de telefon în timpul noului program de lucru, astfel: 0747.140.846 – Dispensar Medical Sud Focşani; 0748.094.189 – Colegiul Naţional Pedagogic Focşani. (Primăria Focșani)