vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăActualitateNu uitați! La noapte trecem la ora de iarnă

Nu uitați! La noapte trecem la ora de iarnă

În noaptea de 28 spre 29 octombrie România trece la ora de iarnă. La noapte, ceasul se dă înapoi cu o oră. Astfel, ora 4:00 va deveni ora 3:00. Prin urmare, duminică, 29 octombrie, va fi cea mai lungă zi din an, cu 25 de ore.

În ultimii ani a fost o lungă dezbatere în Uniunea Europeană pe marginea schimbării orei de două ori pe an, în martie și în octombrie. Până acum, însă, nu s-a luat o decizie cu privire la renunțarea la aceste modificări și, implicit, la rămânerea definitivă fie a orei de vară fie a orei de iarnă.

Cu această ocazie, CFR Călători anunță că trecerea la ora Europei Orientale nu modifică mersul trenurilor în vigoare. ”În noaptea de 28/29 octombrie 2023, când ora 4 AM devine ora 3 AM, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4 AM vor pleca la orele din Mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale. Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4 AM, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinație. Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale oficială se face în aceeaşi zi de 29 octombrie 2023, între staţiile de frontieră trenurile vor circula după orele din Mersul de tren în vigoare.”, se precizează într-un comunicat al CFR Călători.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu