Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, în această seară, că victima cu numărul 291 din rândul bolnavilor de COVID-19 este o asistentă medicală în vârstă de peste 50 de ani. Femeia a murit, azi-dimineață, în jurul orei 2.00, la o unitate spitalicească din București, acolo unde a fost dusă acum 3 zile, în stare gravă, cu elicopterul. „Ministerul Sănătății confirmă decesul asistenței medicale de la Spitalul Militar Brașov. Din primele informații, asistenta medicală, în vârstă de 58 de ani este contact al soțului și el confirmat pozitiv. A fost internată în Spitalul de Pneumoftiziologie Brașov cu suport ventilator și transferată luni, 6 aprilie la Spitalul suport Colentina. Revenim cu mai multe informații atunci când vom intra în posesia lor”, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.
Publicația brașoveană newsbv.ro susține că femeia avea probleme medicale pulmonare și fusese diagnosticată, inițial, cu gripă. Întrucât a dat semne de recuperare, pacienta a fost detubată vineri, dar, ulterior, starea de sănătate s-a înrăutățit și a decedat azi-noapte. Femeia ar fi fost infectată de soțul ei, controlor pe tren, depistat pozitiv. Totodată, se pare că și una dintre fetele decedatei ar fi luat virusul.