Meteorologii ne aduc noi avertizări referitoare la evoluția vremii. Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie anunță o nouă perioadă caniculară în toată România. Directorul general al ANM, Elena Mateescu, vorbește despre o ”cupolă de foc” care acoperă Europa și care nu va ocoli România. Potrivit acesteia, ”cupola de foc” este o masă de aer de origine tropicală, care, atunci când persistă mai mult, determină temperaturi foarte ridicate măsurate la umbră, de peste 40-42-43 de grade celsius. Acest lucru s-a întâmplat, deja, în Franța și Spania (cu avertizări cod portocaliu și cod roșu). Aerul tropical se va resimți în țara noastră începând de astăzi, când vom avea temperaturi în creștere față de zilele precedente, ce ajung la 34 de grade celsius la umbră. ”Vineri deja ne apropiem de pragul unei zile de caniculă de 35 de grade în bună parte din țară, în partea de vest-sud-est a României, chiar și sâmbătă 35 de grade. Duminică și luni o ușoară răcorire la 33 de grade, dar apreciem la acest moment că valul va fi în intensificare începând de marți, miercuri, în a doua parte a săptămânii și de mai lungă durată.”, a precizat Elena Mateescu, la Antena 3.
Mai mult, canicula va fi completată de lipsa precipitațiilor, o problemă tot mai presantă, atât în România cât și în majoritatea țărilor de pe glob. ”Ceea ce este însă foarte important, nu numai valorile de temperaturi care vor fi deosebit de ridicate, temperaturi resimțite peste 38-40 de grade cu siguranță, este lipsa precipitațiilor. Lipsa precipitațiilor va accentua starea de secetă în partea de sud și sud-est a Europei, inclusiv în România. Iar acest lucru, pe fondul secetei deja instalate și a temperaturilor ridicate care urmează în următoarea perioadă, cu siguranță va fi de interes și de monitorizat cu mare atenție. Starea de secetă pedologică extremă, temperaturile de peste 32 de grade asociate în continuare cu lipsa precipitațiilor, nu că vor pune în pericol culturile deja compromise, dar vor crea condiții nefavorabile pentru debutul noului an agricol la 1 septembrie 2022 când ar trebui să ne pregătim deja din luna august ca să avem terenul eliberat, strânse recoltele și să putem începe în condiții foarte bune, ceea ce ar însemna însămânțarea culturilor de toamnă respectiv rapița, în august sau mai devreme ulterior, în septembrie orzul și grâul. Cupola de foc peste România o putem considera începând din a doua jumătate a săptămânii viitoare. De miercuri, temperaturile, așa cum arată lucrurile la acest moment și informațiile de care dispunem datele statistice, ca urmare a modelelor numerice de prognoză a vremii, 36-37 de grade la umbră, ceea ce poate intensifica temperatura resimțită la valori de peste 40 de grade și un indice de disconfort termic deosebit de accentuat atunci când înregistrăm acest context al valorilor de temperaturi și nopți tropicale, cu temperaturi minime peste 18-20 de grade.”, a explicat șefa ANM la A3.