joi, februarie 27, 2025
AcasăAdjudO femeie a fost aleasă viceprimar al municipiului Adjud

O femeie a fost aleasă viceprimar al municipiului Adjud

În ședința de astăzi a Consiliului Local Adjud a fost ales viceprimarul municipiului. Orașul de pe Trotuș funcționa fără viceprimar după ce primarul și consilierii locali aleși la scrutinul local din 9 iunie 2024 și-au început activitatea (19 octombrie 2024). În cursa pentru funcția de viceprimar au intrat 3 consilieri-candidați: Tatiana Apostu (PSD), Florin Nechifor (PNL) și Ionel Bîrcă (AUR). În urma votului secret, candidata PSD a obținut cele mai multe voturi (9) și, implicit, mandatul de viceprimar. Fostul primar al municipiului Adjud, Florin Nechifor, a obținut 6 voturi. Fostul șef al Poliției Adjud, Ionel Bîtcă, a primit 2 voturi. Structura politică a CL Adjud este următoarea: PSD-7 consilieri, PNL-6 consilieri, AUR-2 consilieri, PUSL-2 consilieri.

Tatiana Apostu a fost consilier local PSD Adjud și în ultima jumătate a mandatului 2020-2024. Ea a fost realeasă în Consiliul Local pe lista PSD Adjud. Tatiana Apostu este de profesie inginer (absolventă a Facultății de Electronică și Telecomunicații) și cadru didactic la Colegiul Tehnic ”Gheorghe Balș” din Adjud, cu o vechime de peste 27 de ani. Tatiana Apostu a ocupat, o perioadă, și funcția de director adjunct al Colegiului Balș.


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu