Începând de săptămâna viitoare, jurnalistul Daniel Apostol va avea o rubrică permanentă în publicația noastră, o rubrică economică pe înțelesul tuturor. Daniel Apostol este jurnalist economic cu o experiență de peste 27 de ani în presă. Deține un MBA și este doctorand. Inițiator al proiectului Romania Durabilă, Director Editorial al publicației „Economistul”, realizator ProfitLive. Senior Journalist DeBizz. Este consultant pe strategii de comunicare corporativa, trainer atestat (formator) de comunicare și relații media (peste 15 ani). Autor în ClubEconomic.ro, Energynomics, Money Magazine, Cotidianul, Revista 22, Historia, Foreign Policy. Este Secretar general și purtător de cuvânt ROPEPCA, membru al biroului permanent al CNIPMMR, Vicepreședinte al Asociației de Studii si Prognoze Economice si Sociale din România (ASPES), Membru de onoare Crucea Roșie, profesor asociat la Facultatea de Jurnalism, Universitatea București. A lucrat la Money Channel, InvestRomania, BaniiNostri, Capital, Democrația, ProFM, BBC World Service- Biroul din București, Uniplus Radio, RadioTop91. Este Senior communication Advisor la AD Media Consult. Îi veți putea citi analizele în fiecare luni, în Vrancea24.