vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăFocsaniO tânără fără permis a intrat cu mașina într-un magazin, dar prietena...

O tânără fără permis a intrat cu mașina într-un magazin, dar prietena ei a declarat că ea a condus. Acum s-au ales cu dosare penale

Astăzi, 10 iulie a.c., polițiștii Biroului Rutier Focșani au continuat verificările efectuate pentru soluționarea unui eveniment rutier fără victime, produs în cursul nopții trecute, la ora 01.40, în parcarea unui supermarket din municipiul Focșani, unde un autoturism a intrat în coliziune cu ușa de acces a unui magazin.

În acest caz, o tânără de 20 de ani ar fi declarat în fals că ea ar fi condus autoturismul respectiv în momentul producerii evenimentului rutier, însă, din verificările efectuate și administrarea probatoriului în cauză, polițiștii Biroului Rutier Focșani au stabilit că autoturismul ar fi fost condus de o tânără de 19 ani. Astfel, tânăra de 19 ani care ar fi condus autoturismul respectiv în momentul producerii evenimentului rutier nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care nu posedă permis de conducere” și „fals în declarații”. Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier Focșani, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani. (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu