sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InterneO vrânceancă, acuzată că practică ilegal meseria de medic stomatolog

O vrânceancă, acuzată că practică ilegal meseria de medic stomatolog

Acuzații grave la adresa unei femei din Vrancea, Anișoara Aguridă, despre care oamenii legii spun că practică ilegal meseria de medic stomatolog. Anișoara Aguridă își desfășoară activitatea într-un apartament din Cartierul Titan, în București, alături de soțul ei, care susține că este asistent medical, deși nu a terminat 8 clase. Chiar dacă are studii de specialitate, femeii i s-a retras dreptul de liberă practică încă din anul 2011. Cu toate acestea, ea a continuat să profeseze, făcea extracții și implanturi, alături de soț, în calitate de asistent. Unii pacienți au avut de suferit după intervențiile de la ”cabinetul” respectiv. Zilele trecute, polițiștii bucureșteni au efectuat o percheziție la acest așa-zis cabinet stomatologic și au deschis un dosar penal pentru săvârșirea mai multor infracțiuni: înșelăciune, exercitarea fără drept a unei profesii sau activități, vătămare corporală din culpă, fals material în înscrisuri oficiale, falsificare de instrumente oficiale și folosirea instrumentelor false. „Fără a avea drept de liberă practică, două persoane, o femeie și un bărbat, ar fi exercitat în perioada 2017-2021, într-un cabinet stomatologic neautorizat din București, profesia de medic stomatolog. Astfel, ar fi indus în eroare pacienții , fiind produse vătămări corporale, precum și un prejudiciu de aproximativ 60.000 de lei.”, a declarat Ciprian Romanescu, purtător de cuvânt Poliția Capitalei, conform Pro Tv. Mai multe detalii puteți vedea și în materialul apărut la Știrile KanalD. Cei doi soți au fost reținuți pentru 24 de ore.

În urmă cu mai bine de doi ani, o tânără a reclamat-o pe Anișoara Aguridă pentru că intervențiile acesteia ar fi traumatizat-o pe viață. “Mi-a scos o măsea, iar un segment a rămas în gingie. Un alt dinte aflat mai în spate, l-a rupt de la jumătate după ce m-a chinuit o oră. Apoi, a spus că e un dinte sănătos şi că încearcă să-l pilească până la gingie şi să-l lase aşa, ceea ce s-a şi întâmplat. Nervul nu l-a scos şi am făcut infecţie şi am stat cu dureri două luni de zile.”, a declarat pacienta la vremea respectivă, așa cum puteți vedea în reportajul difuzat de Pro Tv.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu