Ordinul ministrului educației și cercetării, Monica Anisie, privind modificarea și completarea Calendarului și a metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2020 -2021 a fost publicat în Monitorul Oficial. Principalele modificări/completări vizează aspecte procedurale și de calendar, după cum urmează:
- Copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2020, inclusiv, pot fi înscriși în clasa pregătitoare, în conformitate cu prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, până în data de 7 iulie. În acest caz, părintele/tutorele legal instituit/reprezentantul legal poate să completeze cererea-tip de înscriere online sau să o descarce din aplicația informatică, să o completeze și să o transmită la unitatea de învățământ, împreună cu documentele doveditoare și cu o declarație-tip pe proprie răspundere, cu privire la veridicitatea datelor și informațiilor completate. Transmiterea documentelor la unitatea de învățământ se poate face pe e-mail sau prin poștă. Părintele are posibilitatea să decidă dacă depune direct la unitatea de învățământ cererea-tip de înscriere, respectiv documentele doveditoare.
Pentru a putea valida cererea-tip, Comisia de înscriere din școală compară datele completate în cererea–tip cu documentele transmise.
2.Copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2020, inclusiv, pot fi înscriși în clasa pregătitoare tot până în data de 7 iulie, la solicitarea scrisă a părinților/tutorilor legal instituiți/împuterniciților legali.
În situația în care copilul a frecventat grădinița în anul școlar curent, părintele/tutorele legal instituit/reprezentantul legal completează cererea-tip adresată unității de învățământ cu nivel preșcolar pe care copilul a frecventat-o, pe care o poate trimite pe e-mail, prin poștă sau pe care o poate depune direct la sediul unității școlare (grădiniță). Unitatea de învățământ cu nivel preșcolar eliberează recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare sau de înscriere în grupa mare. Recomandarea eliberată de către unitatea de învățământ se comunică în scris, după caz, pe e-mail/prin poștă, cu confirmare de primire, sau este înmânată direct părintelui/tutorelui legal instituit/reprezentantului legal.
În situația în care copilul nu a frecventat grădinița sau s-a întors din străinătate, părintele/tutorele legal instituit/reprezentantul legal completează cererea-tip adresată CJRAE/CMBRAE, pe care o poate trimite pe e-mail, prin poștă sau pe care o poate depune direct la sediul instituției menționate. În urma unei programări la sediul CJRAE/CMBRAE, respectiv a evaluării dezvoltării copilului, se eliberează recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare sau de înscriere în grupa mare. Recomandarea eliberată de CMBRAE/CJRAE se comunică în scris, după caz, pe e-mail/prin poștă, cu confirmare de primire, sau este înmânată direct părintelui/tutorelui legal instituit/reprezentantului legal. Rezultatul evaluării nu poate fi contestat.
Mai multe detalii găsiți pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării.