Ceea ce se anticipa s-a întâmplat și în fotbal: FIFA și UEFA au decis, împreună, să suspende din toate competițiile echipele naționale și cele de club din Rusia, până la noi reglementări. „Aceste decizii au fost adoptate astăzi de Consiliul FIFA şi de Comitetul Executiv al UEFA, respectiv cele mai înalte organe de decizie ale ambelor instituţii în astfel de probleme urgente. Fotbalul este unit în deplină solidaritate cu toţi oamenii afectaţi din Ucraina. Ambii preşedinţi, FIFA şi UEFA, speră că situaţia din Ucraina se va îmbunătăţi semnificativ şi rapid, astfel încât fotbalul să poată fi din nou un vector de unitate şi pace între oameni”, se arată în comunicatul comun al FIFA și UEFA.
Așadar, Rusia a fost exclusă din play-off-ul pentru Cupa Mondială, unde urma să joace cu Polonia. De altfel, atât Polonia cât și Suedia anunțaseră că refuză să mai joace împotriva Rusiei. Măsura de excludere va afecta și echipa națională feminină a Rusiei, care trebuia să joace la Campionatul European din Anglia. Toate echipele rusești din competițiile europene vor avea aceeași soartă până la noi ordine, începând cu Spartak Moscova, singura lor reprezentantă în actuala ediție a Europa League.
Mai mult, organismul european a mai luat o decizie importantă, cu impact financiar: UEFA a hotărât să încheie parteneriatul cu Gazprom în toate competiţiile. Decizia a intrat deja în vigoare şi acoperă toate acordurile existente, inclusiv UEFA Champions League, competițiile UEFA la echipele naţionale şi UEFA EURO 2024.