În perioada 14-16 martie 2025, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), domnul Cristian Popescu Piedone, a coordonat o serie de acțiuni de control la operatorii economici care activează în domeniul alimentație publică și comercializare produse alimentare, în municipiile Iași, Suceava, Piatra Neamț , Bacău, Vrancea și Buzău. În cadrul acțiunilor de control, au fost verificați 46 operatori economici, iar pentru abaterile constatate, au fost aplicate sancțiuni financiare și măsuri corective. Astfel, au fost aplicate 33 amenzi în valoare totală de 323000 lei, 3 avertismente și 30 invitații pentru clarificări suplimentare. De asemenea, au fost dispuse măsuri de oprire temporară a prestării serviciilor la un număr de 16 operatori economici.
Iată sancțiunile date de președintele ANPC în timpul controalelor din Vrancea:
PROFI ROM FOOD SRL – magazin Dumbrăveni
• Abateri constatate: alimente depozitate necorespunzător, în dreptul razei de acțiune a unor aparate de aer condiționat, aer cald suflat de acestea determinând temperaturi ale produselor de 28°C, contrar prevederilor de pe etichete (loc răcoros, temperaturi maxin 20-25ºC etc.).
-produse pentru care nu se poate face dovada încadrării în data limită de consum (valabilitate de la deschidere înscrisă pe ambalajul colectiv, dar nu există data desigilării);
-nerespectarea vecinătății produselor (legume verzi, gulii în vitrina cu sandwișuri și produse cofetărie, sosuri cu chifle);
-vitrine frigorifice neîntreținute, cu rugină, scurgeri de lichid sanguinolet, chedere rupte;
• Sanctiuni: au fost aplicate 3 amenzi în valoare de 15000 lei, oprite definitiv de la comercializare 20 kg produse alimentare în valoare de 524 lei și s-a propus sancțiunea complementară de închidere temporară a unității până la 6 luni.
SC PLASTMET JVS SRL Dumbrăveni – magazin La Doi Pași
• Abateri constatate: depozitare necorespunzătoare a preparatelor din carne, la temperaturi negative, care a condus la schimbarea stării termice a produselor (crenvurști, cabanos diverse sortimente, ambalați, având acumulări de gheață în ambalaj; salamuri semicongelate);
-abateri informare la produsele de patiserie, preambalate în vederea vânzării în ambalaje de unică folosință, fără nicio etichetă (lipsă informații privind ingredientele alergene, cantitate netă etc.);
-comercializare pâine fără a se oferi informații privind furnizorul, ingredientele alergene;
• Sanctiuni: au fost aplicate 2 amenzi în valoare de 15000 lei și un Avertisment, s-au oprit definitiv de la comercializare 15,5 kg produse alimentare neconforme, în valoare de 574 lei.
ROMINTUR SRL ODOBEȘTI – Hotel și restaurant clasificate 3☆ (stele)
• Abateri constatate: Bloc alimentar – hotă neîntreținută, utilizare ustensile lucru neconforme, produse cu data limită de consum depășită, nerespectarea vecinătății produselor (pește cu lavacake, înghețată cu carne), siropuri/topinguri fără dată desfacere – nu se poate stabili încadrarea în valabilitatea menționată după deschidere. Structură cazare – în unele camere nu există plase insecte; nu există mesajul Pro Natura în băi; lipsă mape informații turistice și lista obligatorie servicii oferite contracost sau gratuit, conform clasificării (minim 12 servicii).
• Sanctiuni: au fost aplicate 2 amenzi în valoare de 20000 lei, s-a dispus oprirea definitivă de la utilizare în cadrul serviciului de alimentație publică a unor alimente în valoare de 1600 lei. S-a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor de alimentație publică până la remedierea deficiențelor. S-a propus închiderea temporară a unității pe o perioadă de la 0 la 6 luni.
TEHNODORA SERV SRL – pl Urechești – invitație
• Abateri constatate: spații neigienizate, vase inox cu capace cu depunere mizerie, informații incomplete, dezordine
• Sanctiuni: s-a oprit temporar activitatea
În cadrul acțiunilor de control de pe raza județului Vrancea, au fost verificați mai mulți comercianți de vinuri de pe DN2/E85, atât persoane juridice cât și producători particulari, și, pentru verificarea încadrării în parametrii de calitate, au fost prelevate probe din 8 sortimente de vin rosu și alb, care vor fi analizate de un laborator acreditat. Producătorii particulari din județ – Cristiean L. Bratosin V / PFA CRISTIEAN DANIELA din comuna Popești – au primit invitație la sediul CJPC Vrancea pentru clarificări suplimentare. (sursa: ANPC)