vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăAdministratieOficial, postul de prefect al județului Vrancea este deținut, deocamdată, de Nicușor...

Oficial, postul de prefect al județului Vrancea este deținut, deocamdată, de Nicușor Halici. Guvernul nu a emis hotărârile privind numirea unui nou prefect

Informațiile privind numirea unui nou prefect al județului Vrancea au luat-o înaintea documentelor oficiale adoptate de Guvern. Prefectul Nicușor Halici și-a anunțat demisia din funcție, săptămâna trecută, pentru că va candida din partea PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Vrancea la alegerile locale din 9 iunie. Conform legii, prefecții, subprefecții și alți înalți demnitari și funcționari publici care se înscriu în cursa electorală din 9 iunie trebuie să demisioneze sau să se suspende din funcție cu cel puțin 50 de zile înainte de data alegerilor. Prin urmare, după anunțul de demisie al lui Nicușor Halici, ar trebui să urmeze hotărârile de guvern privind eliberarea sa din funcție și, respectiv, numirea altui prefect de Vrancea. Numai că documentele oficiale nu au fost, încă, adoptate, deși se pare că ar fi fost întocmite la nivelul Executivului.

Contactat telefonic, Nicușor Halici, încă prefect al județului, ne-a declarat: ”În acest moment, eu sunt prefect al județului Vrancea. Nu există nicio hotărâre de guvern privind eliberarea mea din funcție și numirea altui prefect. Probabil că au început să fie redactate hotărârile de guvern în acest sens și unii colegi de la PNL mai sună prin județe și anunță. Probabil că zvonurile privind eliberarea mea din funcția de prefect și numirea noului prefect au pornit din aparatul Secretariatului General al Guvernului. Eu mi-am înaintat demisia din funcția de prefect pentru că doresc să duc o campanie corectă. Există o propunere pentru a ocupa postul de prefect al județului, dar nu vă pot spune până când nu se va lua o decizie la nivel guvernamental.”, ne-a spus Nicușor Halici.

În ședința Guvernului de astăzi nu s-a luat nicio decizie cu privire la postul de prefect al județului Vrancea. Este posibil ca la ședința de săptămâna viitoare să se adopte hotărârile privind eliberarea/ numirea prefectului de Vrancea. În acest moment, cele mai mari șanse de numire le are Marius Iorga, actualul director de cabinet de la Prefectura Vrancea. Marius Iorga este susținut de președintele PSD Vrancea, Nicușor Halici. Pe de altă parte, primarul municipiului Focșani, Cristi Misăilă, care deține și funcțiile de prim-vicepreședinte al PSD Vrancea și președinte al PSD Focșani, îl susține pe fostul prefect Cătălin Kanty Popescu.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu