În Monitorul Oficial al României a fost publicat Ordinul Ministrului Educației privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2024-2025. Documentul stabilește calendarul admiterii și criteriile de departajare a elevilor admiși.
Conform ordinului, completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora se va face în perioada 11-12 și 15-22 iulie 2024. Pe data de 24 iulie se vor comunica rezultatele candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal. Apoi, în perioada 25-30 iulie, se cor depune dosarele de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați.
Cât privește criteriile de departajare a elevilor cu aceeași medie, prioritate va avea media anilor de gimnaziu. ”Prin excepţie de la prevederile art. 5 alin. (2) şi (4) din Metodologia de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2011-2012, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.802/2010 privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2011-2012, pentru repartizarea computerizată, în cazul în care doi candidaţi au medii de admitere egale, aceştia vor fi departajaţi folosind, în ordine, următoarele criterii:
a) media generală de absolvire a claselor a V-a- a VIII-a
b) nota obţinută la proba de limba şi literatura română din cadrul evaluării naţionale;
c) nota obţinută la proba de matematică din cadrul evaluării naţionale;
d) nota obţinută la proba de limbă maternă din cadrul evaluării naţionale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă, susţinută conform prevederilor art. 10 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2011-2012, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.802/2010 privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2011-2012, în cazul candidaţilor care solicită înscrierea la unităţi de învăţământ cu predare în limba minorităţilor naţionale.”, se precizează în ordinul ministrului Ligia Deca.
Ordinul Ministrului Educației publicat în Monitorul Oficial al României îl găsiți AICI.