Firmele din turism sunt nemulțumite de micșorarea vacanței de vară. Operatorii din turism susțin că au de pierdut prin faptul că anul școlar se încheie spre sfârșitul lunii iunie. Inclusiv în acest an, turismul estival a avut de suferit pentru că vacanța de vară a început abia pe 25 iunie. ”Observăm cu surprindere că și în acest an proiectul de ordin de ministru referitor la structura anului școlar 2016 — 2017 nu ia în seama poziția exprimată constant de ANAT în legătură cu perioada vacanței de vară a elevilor. Chiar în acest an, până în 24 iunie, ultima zi de școală, au fost numeroase zile toride, ce nu permit la dotările actuale ale școlilor desfășurarea normală a procesului de învățământ. Aceeași vreme caldă a extins sezonul turistic estival, însă familiile cu copii școlari nu pot alege perioada extinsă”, susține președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România (ANAT), Alin Burcea, într-o scrisoare trimisă ministrului Educației. Operatorii din turism vin cu o serie de propuneri pentru o vacanță de vară eșalonată, de exemplu, pe zone geografice: în Muntenia între 1 iunie — 1 septembrie, în Moldova între 10 iunie — 10 septembrie, în Transilvania între 20 iunie — 20 septembrie. O altă eșalonare ar fi pe cicluri școlare: clasele I-IV de la 1 iunie la 1 septembrie, clasele V-VIII de la 10 iunie la 10 septembrie, iar liceul între 20 iunie și 20 septembrie.
Operatorii din turism susțin că, având în continuare procesul de învățământ ca preocupare esențială, dar luând în calcul și efectul direct asupra bugetelor familiilor cu copii școlari precum și asupra economiei naționale, Ministerul Educației poate identifica o soluție mai bună pentru ca familiile cu copii școlari să poată opta pentru concedii și în perioada extinsă a sezonului. În acest sens, conducerea ANAT a solicitat ministrului Educației o întrevedere pentru a începe un dialog deschis.