Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) dă startul înscrierilor pentru primul Curs de Educație Media din 2024. Profesorii care predau limba engleză la liceu se pot înscrie până pe 26.11.2023 completând acest formular. Primii 40 de profesori înscriși vor fi apoi contactați pentru semnarea contractului și finalizarea înscrierii. Înscrierea este completă doar în momentul trimiterii contractului semnat.
În perioada 12 ianuarie – 10 februarie 2024, experții CJI vor forma a VII-a generație de profesori. Aceasta cuprinde 4 grupe de profesori care predau limba și literatura română, selectați deja din cei aflați pe lista de așteptare de la înscrierile pentru generația a VI-a, și două grupe formate din cadre didactice care predau limba engleză. În total, 150 de profesori vor urma cursul acreditat „Introducere în educația media pentru profesori de limba și literatura română și discipline conexe din unitățile de învățământ liceal” din cadrul Programului de Educație Media.
Toți profesorii înscriși vor beneficia de formare și mentorat gratuite și vor face parte din comunitatea de educație media – o comunitate de învățare și practică pentru cadrele didactice implicate în program – unde vor găsi workshopuri lunare și resurse suplimentare. Programul de formare și activitățile suplimentare îi vor pregăti pe profesorii selectați să includă elemente de educație media în procesul de predare-învățare. Implementarea la clasă va fi mentorată de CJI în perioada ianuarie 2024 – iunie 2025.
În total, cursul necesită 60 de ore: sincron, sesiunile online cu formatorii, pe Zoom (30 de ore) și asincron, activități de studiu individual pe platforma de educație media (30 de ore).
Cele 4 sesiuni online de activitate sincron împreună cu formatorii se vor desfășura conform următorului calendar:
- Săptămâna 1 – vineri, 12 ianuarie (durată 3 ore, interval 16.00-19.00), sâmbătă, 13 ianuarie 2024 (durată 5 ore, interval 09.00-14.00),
- Săptămâna 2 – vineri, 19 ianuarie (durată 3 ore, interval 16.00-19.00), sâmbătă, 20 ianuarie 2024 (durată 5 ore, interval 09.00-14.00),
- Săptămâna 3 – vineri, 2 februarie (durată 3 ore, interval 16.00-19.00), sâmbătă, 3 februarie 2024 (durată 5 ore, interval 09.00-14.00),
- Săptămâna 4 – vineri, 9 februarie (durată 3 ore, interval 16.00-19.00), sâmbătă, 10 februarie 2024 (durată 3 ore, interval 09.00-12.00).
Sursa și detalii: Centrul pentru Jurnalism Independent