duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăActualitateOprișan ar pregăti liste PSD fără actuali parlamentari

Oprișan ar pregăti liste PSD fără actuali parlamentari

Cu mai puțin de 3 săptămâni până la depunerea listelor de candidați pentru alegerile parlamentare, la PSD Vrancea este liniște. Nici musca nu se aude. Toată lumea așteaptă decizia șefului. În principiu, dintre cele 5 mandate de deputați și 2 de senatori de Vrancea, PSD ar ținti, cu redistribuiri, 3 deputați și un senator. Totul depinde de implicarea lui Marian Oprișan în campania electorală și de modul în care se vor mobiliza celelalte partide, în special PNL. La o primă analiză, se pare că niciun actual parlamentar PSD de Vrancea nu se va mai regăsi pe listele pentru alegerile din 11 decembrie. Zvonurile șoptite spun că Oprișan va veni cu liste de oameni care nu au mai fost în Parlament, oameni apropiați, care să nu-i facă surprize. Miron Mitrea și Victor Roman și-au cam încheiat socotelile cu Parlamentul, Petru Filip nu mai are ce căuta prin Vrancea (și așa nu are nicio legătură cu județul), Cristian Dumitrescu ar trebui să-și caute loc în alte circumscripții iar ”localnicii” Angel Tîlvăr și Ciprian Nica nu se află în grațiile șefului PSD Vrancea. Pentru Angel Tîlvăr, PSD i-ar putea rezerva primul loc pe lista de deputați în Diaspora, ținând cont că a fost numit, recent, președinte al PSD Diaspora. Iar pentru Ciprian Nica, calificativul definitiv ”Bratosin” – de la secu și Înalta Curte de Casație și Justiție – și apropierea prea mare de Liviu Dragnea ar reprezenta bile negre în relația cu Oprișan. Prin urmare, șeful PSD Vrancea și-ar pregăti liste de candidați cu oameni apropiați, care să fie trup și suflet alături de el. În primul rând, deși nu confirmă, deocamdată, oficial, Marian Oprișan ar putea candida pentru Senat, pe primul loc pe lista PSD. Președintele PSD Vrancea vizează și o funcție importantă, fie în Parlament fie în Guvern. În al doilea rând, pe lista de deputați s-ar putea găsi Iulian Ghiocel Matache, un personaj promovat de Oprișan în mai multe funcții publice până acum: șef de direcție în Consiliul Județean, secretar de stat, ministru. Are și un ascendent familial, soția sa fiind președinte al Tribunalului Vrancea. Locurile următoare pe lista pentru Camera Deputaților ar putea fi ocupate de membri PSD loiali lui Oprișan, în special din ”noul” val (oricum, sub 45-50 de ani). Nu este exclusă o femeie pe un loc eligibil. Totodată, ne putem gândi la un reprezentant al unei categorii sociale importante, precum profesori, medici, oameni de afaceri. Indiferent de celelalte nume, dacă Oprișan intră în cursă este de așteptat o campanie electorală dură, al cărei rezultat să consfințească supremația și superioritatea șefului PSD în județ. Intrarea în campania electorală a lui Oprișan i-ar obliga pe primarii PSD să lupte ca pentru ei înșiși pentru a scoate cel mai bun rezultat dintre toate organizațiile județene ale PSD, astfel încât să li se dea peste nas lui Dragnea și celorlalți lideri naționali ai PSD.
Scorul PSD ar putea fi facilitat și de acțiunile celorlalți competitori politici. Dacă PMP, ALDE și USR se luptă cu șanse mici să obțină vreun parlamentar, la redistribuire, PNL ar putea ajuta PSD prin disputele și tensiunile interne. Listele de candidați anunțate de PNL Vrancea în urmă cu o săptămână nu par a rămâne definitive, ceea ce presupune noi dispute interne până pe 27 octombrie (data limită de depunere a candidaturilor), cel puțin. Este greu de crezut, în acest moment, că se va ajunge la un compromis sută la sută în interiorul PNL Vrancea pentru listele de candidați pentru Senat și Camera Deputaților, ceea ce se va răsfrânge și în desfășurarea campaniei electorale. Situația candidaturilor este neclară, atât în PSD cât și în PNL (dar din motive diferite), așa că ”spectacolul” politic local ar putea oferi ceva surprize în următoarea perioadă.
PS – în cazul în care Marian Oprișan ar pleca la Parlament, frâiele Consiliului Județean ar rămâne în mâinile secretarului județului, Raluca Dan. De altfel, Raluca Dan conduce, practic, administrația județeană de mai mulți ani, Oprișan fiind mai mult plecat. Postul de președinte al CJV ar putea fi ocupat de fostul prefect Nicușor Halici, cu care Raluca Dan a colaborat foarte bine până acum. Cuplul politico-administrativ Raluca-Halici s-a sudat în ultimii ani și și-a demonstrat eficiența în fața șefului de partid până acum.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu