Două autocare s-au ciocnit astăzi pe DN2D, în comuna Tulnici,. Conform ISU Vrancea, nouă persoane au fost rănite ușor. La fața locului s-a actionat cu echipaje SMURD, din care două de la ISU Vrancea și două de la ISU Covasna și trei ambulanțe.
Evenimentul rutier în care au fost implicate două autocare a fost anunţat în jurul orei 11.20, prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, la dispeceratul integrat ISU – Ambulanţă. La faţa locului s-au deplasat 4 echipaje SMURD (2 ISU Vrancea, 2 ISU Covasna) şi 3 ambulanţe SAJ(2 SAJ Vrancea, 1 SAJ Covasna), cât şi o autospecială de stingere a incendiilor cu apă şi spumă din cadrul SVSU Tulnici.
„În momentul sosirii forţelor de intervenţie la faţa locului, victimele prezentau traumatisme care nu le puneau viaţa în pericol, două dintre acestea având traumatism la nivelul gambei, una cu traumatism toracic, una cu traumatism abdominal şi restul cu traumatisme uşoare. Echipajele SMURD şi ambulanţele SAJ prezente la faţa locului au acordat primele îngrijiri medicale şi au transportat la cea mai apropiată unitate spitalicească 8 victime, iar 1 victimă a fost transportată prin mijloace proprii, înainte de ajungerea forţelor de intervenţie, la unitatea de primire urgenţe din Târgul Secuiesc”, potrivit ISU Vrancea.