Agenția Națională de Integritate a publicat o listă cu peste 300 de persoane în cazul cărora s-a stabilit definitiv și irevocabil faptul că s-au aflat în incompatibilitate sau conflict de interese și care, potrivit, prevederilor Legii nr. 176/2010, întră sub interdicția de a mai ocupa o funcție publică timp de trei ani. Prin urmare, persoanele în cauză nu au voie să candideze nici la alegerile parlamentare.
Este vorba despre Costică Călin, fost consilier la Homocea, care s-a aflat în conflict de interese și are o interdicție de a candida pentru perioada 2 martie 2015-2 martie 2018, Manuel Ionuț Ciribașa, fost consilier local la Bordești, tot conflict de interese, cu o interdicție până pe 10 noiembrie 2017, Ion Dogaru, fost consilier la Panciu, pentru incompatibilitate, acesta neavând voie să candideze până pe 26 mai 2019, Florin Frumuz, fost consilier la Tănăsoaia, incompatibilitate, până pe 27 martie 2017, Costel Măru-Tănăsoaia-30 ianuarie-2018, Ionel Necula, fost viceprimar Focșani, incompatibilitate, acesta neavând drept să candideze până pe 1 iulie 2019, Ion Poepescu, consilier la Vintileasca, incopatibilitate-23 martie 2018 și Fănică Târdea, consilier la Tulnici, incompatibilitate, cu interdicție până pe 20 februarie 2017.