Guvernul a pregătit un proiect de ordonanță de urgență prin care să se majoreze veniturile personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic. Proiectul a fost elaborat de Ministerul Educației și Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene și va fi făcut public pe site-urile acestora, în transparenţă decizională. De aceste majorări vor beneficia peste 270.000 de persoane. „Este un efort bugetar care depăşeşte suma de 700 de milioane de lei, cu resurse europene 410 milioane de lei, bani europeni prin Programul Educaţiei şi Ocupare, respectiv 313 milioane de lei din bugetul naţional. În total 723 de milioane de lei care se vor adăuga la cele 300 de milioane de lei alocate pentru majorarea veniturilor personalului nedidactic din Anexa 8, lucru care s-a întâmplat deja vineri. Împreună sunt 1,23 de miliarde de lei pe care Guvernul le alocă în acest zile pentru majorările veniturilor personalului din sistemul educaţional. Sunt 273.532 de beneficiari”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.
Aceste majorări se vor acorda în mod diferențiat. „Practic, toţi angajaţii din sistemul de învăţământ, care vor primi în mod diferenţiat – mă voi referi aici la ceea ce se va aloca personalului didactic şi didactic auxiliar, respectiv personalului nedidactic – următoarele sume: cei 2.500 de lei, care reprezintă măsuri de susţinere, fie sub formă de primă de carieră didactică, fie sub formă de primă de compensare salarială, care va asigura un regim tranzitoriu până la adoptarea noii grile de salarizare, acoperirea parţială a costurilor generate de rata inflaţiei şi tranziţia spre noua grilă de salarizare; pentru personalul didactic şi didactic auxiliar şi alte sume, în total, 1.000 de lei pentru personalul nedidactic, care vor primi aceşti aceşti bani în iunie şi în septembrie, în timp ce personalul didactic şi didactic auxiliar va primi 1.000 de lei în luna iunie şi, practic, în săptămânile care urmează şi 1.500 de lei în luna octombrie, aşa cum am anunţat”, a explicat Dan Cărbunaru.