Începând din acest an, România are o Zi naţională a lecturii! Într-o ţară în care sub 10% dintre cetăţeni cumpără o carte pe an, rolul şcolii devine esenţial în a cultiva o activitate aparent desuetă, lectura, ca preocupare menită să ne salveze dintr-un univers superficial, un univers în care dăm click fără a decide. Lectura construieşte legături profunde şi statornice în minţile tuturor, fie copii sau adulţi.
Am decis, în calitate de ministru al Educaţiei, ca marţi, 15 februarie 2022, în toate şcolile, programul să se modifice astfel încât, indiferent de disciplina prevăzută în orar, la ora 11:00 şi la ora 14:00, învăţătorul sau profesorul să organizeze, la clasa unde este prezent, activităţi de lectură la care să participe toţi preşcolarii şi elevii. În prealabil, personalul didactic va recomanda tuturor să aducă o carte preferată sau să împrumute de la biblioteca şcolară o carte şi, timp de 15 minute, să citească fie individual, fie în grupuri mici de lucru. Obiectivul activităţii este de a promova lectura ca obicei cotidian, fără a presupune discutarea fragmentelor citite sau realizarea unei analize pe text. Unităţile de învăţământ pot organiza activităţi de încurajare a lecturii pentru comunitatea socială din care fac parte, cu respectarea normelor sanitare anti-COVID-19.
Aşadar:
a) invităm bibliotecile locale, judeţene şi/sau metropolitane să deruleze activităţi de prezentare a propriilor servicii, de obţinere a unui permis de bibliotecă, de colectare şi donaţie de carte, inclusiv prin amenajarea de standuri în incinta unităţilor de învăţământ;
b) recomandăm asociaţiilor, fundaţiilor nonprofit, societăţilor de gestiune a drepturilor de autor, cu experienţă în derularea de activităţi educaţionale, să susţină cluburi de lectură, ateliere de scriere creativă şi/sau ilustrare de carte, discuţii şi dezbateri pe teme literare sau alte programe similare;
c) încurajăm şcolile să ofere editurilor şi librăriilor, la cerere şi în măsura disponibilităţii, spaţii cu titlu gratuit pentru a prezenta, eventual a vinde, carte cu teme educative şi/sau recreative, adecvate vârstei elevilor.
Totodată, unităţile de învăţământ sunt invitate să popularizeze evenimentele asociate Zilei lecturii în presa locală şi naţională, dar şi în mediul online. Seria manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a Lecturii se va deschide oficial în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, marţi, 15 februarie, ora 10:00, cu mesajele reprezentanţilor Administraţiei Prezidenţiale, ale miniştrilor Educaţiei şi Culturii, ale Academiei Române, ale Primăriei Municipiului Bucureşti, precum şi ale altor instituţii preocupate de promovarea lecturii. În întreaga ţară se vor organiza manifestări nu doar în şcoli, ci şi la bibliotecile locale. Motto-ul acestui an este „Citim împreună!” (Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației)