Societatea Aviputna din comuna Goleşti a reuşit printr-un proiect pe Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, care a avut un buget de peste 1,5 milioane de euro, să-şi îmbunătăţească productivitatea la fermă. Societatea are ca obiect de activitate creşterea găinilor ouătoare, iar proiectul implementat a avut în vedere obţinerea de ouă cât mai aproape din punct de vedere calitativ de cele din gosodăriile ţărăneşti.
„Gustul oului şi aspectul sunt similare cu cele ale ouălor crescute în gospodărie: albuşul are vâscozitate crescută, iar calitatea galbenuşului, cu o culoare intensă, este deosebită. Fiind crescute liber, găinile au un consum energetic şi proteic mai mare decât în cazul celor de la baterii, şi au nevoie de o alimentaţie diferită, care se pregăteşte tot în fermă, pentru un control absolut al acesteia”, scrie site-ul stiriagricole.ro.
Potrivit site-ului, beneficiarul a folosit fondurile pentru modernizarea celor şase hale de producţie, dintre care cinci pentru găini ouătoare şi una pentru tineret de înlocuire. A fost dotată moara de furaje cu capacitate de 10 tone/hectar şi au fost dotate halele cu utilaje de creştere a păsărilor la volieră.
Societatea Aviputna S.R.L a devenit în anul 1991 prima societate cu capital integral privat din ţară, a fost permanent în primele 5 ferme avicole din ţară, iar amplul proces de modernizare în valoare de 3 milioane de euro încheiat în anul 2012 a permis creşterea găinilor la volieră, tehnologie provenită de la o firmă germană.
Citiţi mai multe AICI