joi, noiembrie 21, 2024
AcasăMondenOVI a ridicat sala în picioare la Festivalul "Florentin Delmar"

OVI a ridicat sala în picioare la Festivalul „Florentin Delmar”

Joi seara a debutat la Ateneul Popular cea de a XXXXI-a ediție a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară Românească FLORENTIN DELMAR.

În prima seară a concursului de interpretare, şapte tineri aflaţi la porţile afirmării au încercat să impresioneze cu talentul lor exigentul juriu, avându-l ca preşedinte pe Horia Moculescu, dar din componenţa căruia au mai făcut parte Mariuş Ţeicu, OVI.

delmar-5Pentru public, cel mai aşteptat moment al serii a fost recitalul oferit de OVI, care timp de o oră, acompaniat de  Orchestra VIOREL GAVRILĂ a Teatrului Majestic din Ploieşti, a interpretat cele mai cunoscute piese ale sale.

În această seară, ultima a Festivalului, de la ora 19.00,  alţi şapte concurenţi vor intra în concursul de interpretare, la finalul căruia va fi decernat Marele Premiu, în suma de 5000 lei.

Celelalte premii sunt : Premiul Special Florentin Delmar – 4000 lei, Premiul I – 3000 lei, Premiul II – 2500 lei, Premiul III -1500 lei

Recitalul serii aparţine formaţiei Direcţia 5, care va susţine un concert aniversar, având în vedere că în 2016 se împlinesc 25 de ani de la înfiinţarea trupei.

Prețul unui bilet la spectacolul din această seară este de 40 de lei.

delmar-6 delmar-4 delmar-3


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu