sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietatePărinții sunt așteptați să depună cererile pentru "Grădinița de vară"

Părinții sunt așteptați să depună cererile pentru „Grădinița de vară”

Conform O.M. 4518/12.06.2020, se va putea desfășura „Grădinița de vară”, în contextul special în care ne află din cauza virusului Covid-19. În zilele de 16,17,18,19.06.2020, părinții care doresc să beneficieze de serviciile oferite de grădinițele/unitățile de învățământ preșcolar de stat, în perioada vacanței de vară, pot depune cereri la unitățile de învățământ pe care le-au frecventat copiii în acest an școlar. Cererile vor fi centralizate de către inspectoratele școlare județene și, ulterior, transmise autorităților publice locale pentru a decide, în acord cu acestea, asupra listei de unități de învățământ în care se vor desfășura doar activități recreative. Lista cu unitățile de învățământ preșcolar va fi afișată la avizierul inspectoratelor școlare județene și/sau pe site-urile acestora. Unitatea de învățământ va asigura adoptarea măsurilor necesare în vederea pregătirii deschiderii unităților de învățământ preșcolar, conform prevederilor ordinului comun M.E.C. și M.S.
De exemplu, materialul necesar pentru fiecare activitate va fi asigurat individual. Jucăriile care nu pot fi spălate vor fi eliminate din sala de grupă, precum și celelalte accesorii neesențiale. Activitățile în aer liber vor reprezenta o proporție cât mai mare din program. În același timp, afară pot fi mai multe grupe, cu respectarea condițiilor privind evitarea contactului strâns între copii și a jocurilor care presupun apropierea între copii la mai puțin de 2 metri. Copiii nu trebuie să aducă de acasă, în unitatea de învățământ, jucării sau alte obiecte care nu sunt necesare. (Inspector școlar pentru educație timpurie, prof. Mihaela Dogaru)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu