Conducerea Partidei Romilor Pro-Europa Sucursala Județeană Vrancea a numit șefi noi în structurile locale. Organizația din orașul Mărășești este condusă, de astăzi, de Floricel Anghelache. ”Domnul Anghelache Floricel va reprezenta interesele comunității de romi de pe raza orașului Mărășești, în dialog cu instituțiile și autoritățile locale, în vederea îndeplinirii scopului, a obiectivelor și a tuturor celorlalte dispoziții prevăzute în Statutul Asociației Partida Romilor Pro-Europa”, potrivit deciziei semnate de către președintele Sucursalei Județene, Constantin Toader. De asemenea, organizația din comuna Dumitrești a Partidei Romilor Pro-Europa va fi condusă, tot de astăzi, de către Valentin Adrian Pană. Prim-vicepreședinte va fi Cătălin Tănase. ”Domnul Pană Valentin-Adrian va reprezenta interesele comunității de romi din sucursala Dumitrești, județul Vrancea, va menține dialogul cu instituțiile și autoritățile locale în vederea îndepliniri scopului și a obiectivelor prevăzute în statutul Asociației Partida Romilor Pro-Europa, precum și pentru îmbunătățirea situației socio-economice a romilor din comuna Dumitrești, județul Vrancea.”, se menționează în decizia președintelui Sucursalei Județene. Cei doi noi președinți de organizații vor participa la alegerile locale din 27 septembrie, înscriși pe listele de candidați PNL pentru consiliile locale din Mărășești și, respectiv, Dumitrești.
Partida Romilor Pro-Europa Vrancea are șefi noi în teritoriu
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -