Pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie au depus liste de candidați formațiuni politice de care nu a auzit nimeni sau despre care există vagi informații în anii ne-electorali. Însă, atunci când se apropie vreun scrutin, în special local și parlamentar, apar cu liste de candidați formațiuni necunoscute sau partide despre a căror activitate politică nu s-a mai auzit nimic, de mult timp. Astfel, la scrutinul pentru Senat și Camera Deputaților din acest an, la Biroul Electoral de Circumscripție Vrancea s-au înregistrat liste de candidați să din partea unor formațiuni politice ”discrete” sau necunoscute până acum. Este vorba, de exemplu, de Partidul Socialist Român, care a depus liste complete de candidați – 4 pentru Senat și 7 pentru Camera Deputaților. Liste de candidați găsim și din partea Alianței Electorale ”Alternativa Națională 2016”, alianță alcătuită din 4 formațiuni necunoscute: Partidul Forța Pensionarilor, Partidul Social Democrat al Muncitorilor, Partidul Comunitar din România și Partidul Comuniștilor. Această alianță are un candidat pentru Senat și doi candidați (dintre care unul este șomer) pentru Camera Deputaților. Dar Biroul Electoral de Circumscripție Nr.41 Vrancea a respins candidaturile acestei alianțe. Reprezentanții ei au drept de contestație la Tribunalul Vrancea în termen de 48 de ore. Liste complete de candidați au depus și două formațiuni ecologiste: Partidul Verde și, respectiv, Partidul Ecologist Român. La fel și partidul lui Marian Munteanu, Alianța Noastră România. Deși a intrat într-un con de umbră de câțiva ani, inclusiv din timpul vieții lui Vadim Tudor, flamura Partidului România Mare este ținută în Vrancea și la scrutinul din 11 decembrie. PRM are, în Vrancea, câte un candidat pentru Senat și, respectiv, pentru Camera Deputaților. Nu lipsește de la aceste alegeri partidul local, înființat de Tudorache Dumitrache – Partidul Vrancea Noastră. PVN a depus liste de candidați pentru ambele camere: 3 candidați pentru Senat și 7 pentru Camera Deputaților. De asemenea, formațiunea desprinsă din PSD – Partidul România Unită, cu ”vedeta” Sebastian Ghiță și cu alți ex-pesediști în rândurile sale, a depus liste complete de candidați în județul nostru.
O mențiune și pentru singurul candidat independent care s-a aventurat în cursa electorală din această toamnă. Șeful Ocolului Silvic Focșani, Gică Duță, a reușit să strângă semnăturile necesare și și-a depus dosarul de candidatură la Biroul Electoral de Circumscripție Vrancea. Membrii Biroului Electoral au admis candidatura lui Gică Duță, astfel că acesta va figura la buletinul de vot pentru Camera Deputaților.