Fondatorii REPER au anunțat că Tribunalul București a dat decizie definitivă în dosarul de înființare a noului partid inițiat de fostul premier Dacian Cioloș. Fondatorii partidului REPER sunt 5 europarlamentari, foști membri USR-PLUS. „Este o zi importantă pentru noi și sperăm să fie una importantă pentru democrația și pluralismul politic din România. REPER este de azi oficial un partid politic care va milita pentru o Românie prosperă, europeană și dreaptă pentru toți cetățenii ei. Un partid liberal, deschis, pro-european, un partid care va veni cu soluții şi pentru cei expuși sărăciei care nu pot face față creșterii prețurilor la alimente, la energie, la combustibil, la transport, dar şi cu un plan pentru antreprenori, pentru cei care creează sau dezvoltă o afacere în România. Un partid pentru care egalitatea de gen şi de şanse este o regulă. Un partid pentru care statul de drept nu este negociabil. Un partid care înțelege și sprijină copiii și tinerii, dar care gândeşte şi programe pentru ca seniorii să aibă o viață activă şi demnă.Un partid care se concentrează pe soluții concrete pentru educație, sănătate şi mediu, pe o administrație mai eficientă și responsabilă. Un partid pentru cei de acasă, dar și pentru românii care au fost nevoiți să plece în afara țării. Un partid cu soluții pe termen lung pentru agricultorii români”, au transmis, printr-un comunicat de presă, cei doi copreședinți REPER, europarlamentarii Ramona Strugariu și Dragoș Pîslaru.
Partidul lui Dacian Cioloș – REPER – înființat în mod oficial
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -