În contextul pandemiei cu noul coronavirus (COVID – 19) şi a instituirii stării de urgenţă naţională, ca urmare a îndemnului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ierarhii, preoţii şi voluntarii din rândul credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române au intensificat acţiunile social-filantropice destinate persoanelor vulnerabile şi afectate de pandemie.
Ajutorul oferit este unul concret, material şi este destinat în mod special persoanelor vârstnice şi sărace, bolnave sau cu dizabilităţi, celor aflaţi temporar în izolare sau în carantină, dar şi unor instituţii medicale, şi a constat în donaţia şi distribuţia de produse alimentare, igienico-sanitare şi aparatură medicală. Prin implicarea directă a centrelor eparhiale, protoieriilor, parohiilor şi mănăstirilor, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2020, a fost oferit un ajutor financiar şi material în cuantum de 3.048.669 lei.
Până în prezent, contribuţia totală a Patriarhiei Române la ajutorarea tuturor celor greu încercaţi de efectele acestei epidemii se ridică la valoarea de 7.153.671 lei. (Biroul de Presă al Patriarhiei Române)
Patriarhia Română a oferit ajutoare de peste 7 milioane de lei în lupta pentru combaterea pandemiei de coronavirus
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -