sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietatePatriarhul Daniel: Agheasma Mare este sfințitoare, vindecătoare și eliberatoare

Patriarhul Daniel: Agheasma Mare este sfințitoare, vindecătoare și eliberatoare

Astăzi, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel, a oficiat slujba de Sfințire Mare a apei pe esplanada Reședinței Patriarhale, împreună cu Episcopul Qais de Erzurum (Patriarhia Antiohiei), cu Episcopii Vicari Patriarhali Varlaam Ploieșteanul și Paisie Sinaitul și cu Episcopul Vicar Timotei Prahoveanul al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Preafericirea Sa a explicat de ce sunt atât de speciale Agheasma Mare și slujba prin care această apă este sfințită printr-o slujbă specială, oficiată doar o dată pe an: în ajunul sărbătorii, pentru sfințirea caselor credincioșilor, și/sau în ziua sărbătorii Botezului Domnului. „Sfințirea e deosebită, pentru că nu se invocă doar de trei ori pogorârea Duhului Sfânt pentru sfințirea apei, ci de două ori câte trei, adică în două rânduri. Și această procedură este numită teologic Dubla Epicleză, adică este invocată o dată Sfânta Treime – pentru că la Botezul Domnului s-a arătat la Iordan Sfânta Treime – și în al doilea rând – pentru că și la botezul nostru s-a invocat Sfânta Treime, când ne-am botezat noi.”

 

Părintele Patriarh Daniel a enumerat cele trei lucrări ale Aghesmei Mari:

  • sfințitoare: Se sfințește atât natura omului (sufletul și trupul), cât și natura înconjurătoare (casa, gospodăria, grădina), care puse sub protecția și binecuvântarea Preasfintei Treimi.
  • vindecătoare de boli sufletești și trupești și de patimi grele: Cei care au patimi grele și nu sunt dezlegați de duhovnic nu primesc Împărtășania, dar li se dăruiește ca o mângâiere, Agheasma Mare
  • eliberatoare: Agheasma Mare se gustă, cu rugăciune, pentru alungarea duhurilor rele și pentru ieșirea din situații dificile, când se trece prin necazuri și încercări. (sursa și detalii: basilica.ro)

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu