Finala competiției de simplu din cadrul Turneului Internațional Vrancea Trophy 2024 – ITF Pro W15 Țiriac Foundation Futures – Romanian Tennis Series a fost una așa cum ne așteptam, foarte disputată, intensă și frumoasă! După două seturi de mare luptă, Patricia Țig (România, poziția 469 WTA) a dispus cu 6-4, 6-4 de Bianca Elena Bărbulescu (România), într-un meci final al celor mai bune sportive din această săptămână la Vrancea Trophy 2024, care a readus tenisul de cea mai bună calitate la Focșani!
Ne-am bucurat de fiecare zi, de fiecare minge jucată, de entuziasmul copiilor de mingi, de sprijinul minunaților noștri sponsori, parteneri și colaboratori, de aprecierile publicului!
Felicitări Patriciei pentru efortul din acest turneu și pentru dârzenia de astăzi, felicitări Biancăi pentru pasul înainte făcut și determinarea de care a dat dovadă! (sursa: organizatori)