– Primarul Focșaniului este supărat tare pe firma care colectează gunoiul menajer de la 1 ianuarie a.c. Firma respectivă (Polaris Constanța), cu multe conexiuni politice și nu numai (la nivel înalt), a obținut contractul pentru colectarea gunoiului din Focșani și mai multe localități din județ, conform proiectului ”Vrancea Curată”. E adevărat că firma constănțeană a pornit cu stângul în Focșani, dar se pare că problema contractelor individuale (și a cozilor la sediul firmei) se rezolvă pe parcursul lunii februarie. Însă primarul Misăilă e cătrănit rău de tot și nimeni nu crede că de grija focșănenilor. Ceva e suspect și nu miroase bine în această supărare, pare o chestie personală și legată de niște interese, de faptul că societatea administrației focșănene (ex-CUP Salubritate) a pierdut o parte din activitate (și din bani, în consecință). Acționarii firmei constănțene au scăpat de condamnări grele în instanțele din România și SUA (printre inculpați s-a numărat și fostul primar al Constanței, Radu Mazăre) și este puțin probabil să se împiedice de Focșani și primarul său. Și încă ceva legat de colectarea gunoiului: administratorii de blocuri din Focșani îl susțin pe primarul Misăilă în majoritate covârșitoare și nu se implică în sprijinirea focșănenilor care urmează să încheie noile contracte cu firma constănțeană, adică în sprijinirea celor care le plătesc salariul. Implicarea administratorilor ar fi scurtat mult din cozile de la sediul Polaris. Dar asta nu e în interesul …
– A apărut public, după mulți ani, primul semn al tensiunii dintre primii doi oameni ai PSD Vrancea: președintele filialei județene, Nicușor Halici, și președintele organizației Focșani, Cristi Misăilă. Până acum se contraseră doar în privat, în ședințe de partid, de față cu membrii PSD, cu primari sau cu alte persoane, dar nu public. În fața maselor de votanți și a presei, cei doi s-au lăudat reciproc, și-au jurat credință și s-au îmbrățișat. Acum două zile, primarul Focșaniului a răbufnit public la adresa lui Halici, pe care l-ar vrea plecat și de la șefia PSD Vrancea și din fruntea Consiliului Județean. Misăilă a transmis public nemulțumirea sa că Halici se comportă ”nedemocratic” și nu-l consultă în deciziile de partid. Când s-au consultat ultima dată, Misăilă i-a dat cu firma-n cap: PSD și AUR s-au înțeles să-și pună câte un viceprimar la Focșani (plus alte înțelegeri locale), iar primarul a făcut în așa fel încât și-a ales el doi viceprimari, cu votul decisiv al consilierului PMP Nicu Tănase, lăsând AUR-ul cu ochii-n soare și pe Halici cu anularea cuvântului dat. Pe de altă parte, este cunoscut faptul că Nicușor Halici nu discută deciziile politice în partid și ia hotărâri singur, cu un vot unanim formal, ulterior. Acest lucru îi deranjează pe mai mulți pesediști importanți, dar nu într-atât încât să-i conteste cineva lui Halici poziția politică și administrativă. Însă tensiunile dintre Halici și Misăilă datează de mult timp, de pe vremea când amândoi erau în subordinea lui Marian Oprișan și încercau să ”fure” meserie. Acum vor să-și întreacă maestrul, nu-i așa? Fiecare în felul lui…
– Tensiuni și în PNL, de sus până jos. Ilie Bolojan nu este văzut cu ochi buni de marii combinatori din partid, obișnuiți cu borcanul cu miere și cu aranjamentele din spatele ușilor închise, cu PSD în primul rând. De aceea au făcut scut în jurul lui Crin Antonescu, imediat cum Kelemen Hunor l-a nominalizat, ”surprinzător”, drept posibil candidat la funcția de președinte al României. Bolojan nu are, încă, frâiele PNL, astfel că trebuie să accepte o parte din jocurile interne. De exemplu, șeful de la CJ Ilfov, Hubert Thuma, se simte foarte bine în compania cuplului PSD Pandele-Firea, sub oblăduirea unor băieți din servicii. Lucian Bode i-a transmis recent lui Bolojan, prin intermediul unuia mare iubitor de plicuri, că va avea zile grele dacă se opune intereselor combinatorilor. Astfel de tensiuni se observă și în teritoriu, mai ales că unii peneliști se cred cu mult mai mult decât sunt. Dacă ieși cu ei pe stradă nu se știe câți oameni le dau bună ziua și câți stau de vorbă cu ei. Că de primit voturi nici nu poate fi vorba. Dar ei se cred mari politicieni, care au dreptul la tot felul de poziții și sinecuri publice. Astfel de ”zmei” se găsesc și în celelalte partide – PSD, USR, AUR etc. Fără partid, ar fi niște … unde le e locul.
– Pe lângă nenumăratele bazaconii pe care le îndrugă pe un ton grav, sentențios, candidatul care se crede Mesia și care spune că le știe pe toate și mai mult decât atât a trecut și la amenințări. Cam toți cei care nu-l susțin și mai zic adevărul despre el ar urma să suporte consecințe. Georgescu al sistemului comunist și post-comunist susține că are și informații sensibile de la serviciile secrete ale României. Și ce fac instituțiile de ordine publică, apărare și siguranță a statului român? Au băgat capul în nisip. Am spus imediat după primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024 că serviciile de informații sunt (și ele) responsabile de ascensiunea populismului / extremismului. Nu au făcut nimic, doar afaceri de milioane de euro. Și sunt oameni din aceste instituții ale statului care sprijină tot ceea ce înseamnă ”înțelepciunea rusească” promovată de Georgescu.
– Perversă încercarea unora de prin presă și politică de a găsi asemănări și chiar a pune semnul egal între manifestațiile pro-democrație din 2017 și 2018 și mitingurile AUR și pro-Georgescu din acest început de an. Asta-i politica, ăștia-s oamenii care ne dau lecții, care vorbesc la tv despre orice și care au o anumită influență în spațiul public.
– Până la depunerea oficială a candidaturilor la alegerile prezidențiale din 4 mai, avem o listă destul de lungă de posibili candidați: Crin Antonescu, Călin Georgescu, Nicușor Dan, Elena Lasconi, George Simion, Daniel Funeriu, Lavinia Șandru, Cristian Sima, Victor Ponta, Anca Alexandrescu. Să aibă tot românul de unde alege…